Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Despre învățământ și antidemocrație

Articolele din acea perioadă au apărut ca principală consecință a unor presiuni, ba chiar amenințări, a căror țintă era aceea de a nu mai face publice problemele din cadrul colegiului. Scandalul a avut proporții uriașe, mai că se propunea punerea la "stâlpul infamiei" a elevilor respectivi. Acum, ce-i drept, cu o mai mică amploare, aflându-se încă la stadiul de tatonare, spiritele s-au încins din nou, în urma paginii "Obiectiv Junior" de săptămâna trecută.

Domnilor profesori, după mai bine de doi ani de când scriu la Junior, după doi ani în care de fiecare dată când am scris un articol care a cuprins sintagma "sistem de învățământ" am fost atenționată. Cred că am dreptul să primesc niște lămuriri, din moment ce ne tot batem cu pumnul în piept cum că am trăi în plină democrație. Cu toate că acest editorial poate constitui căderea mea în dizgrația dumneavoastră, insist să vă adresez niște întrebări. De ce vă simțiți jigniți de fiecare dată când un elev își exprimă un punct de vedere critic la adresa sistemul educațional românesc? Nu este adevărat că sistemul suferă, că are prea multe hibe și că, pe alocuri, își mai extrage "seva" din mentalitatea regimului de tristă amintire? Nu este adevărat că miniștrii își bat joc de noi cu schimbările și modificările lor prea des aberante și rupte de orice realitate socială prezentă în școli? Nu este adevărat că sistemul nostru este infinit mai prost decât al altora? Nu este adevărat că elevii români vin la școală ca la o mare vânătoare de diplome? Nu este adevărat că elevii noștri fug îngroziți spre Occident pentru că România s-a transformat într-o fabrică de "proști cu diplome" și ignoranți de cea mai joasă speță? Nu este adevărat că ni se umple capul doar cu o materie proiectată special parcă pentru a ne suprima libera exprimare? Nu este adevărat că nu există comunicare între părinți, profesori și elevi? Nu este adevărat că în școală ni se predă o Românie idilică, în timp ce noi trăim într-o Românie a minciunii? Și, vă rog, lămuriți-mă și pe mine: ce este atât de jignitor în toate aceste, îndrăznesc să le numesc, adevăruri? Deoarece - sincer vă spun - eu, una, m-am săturat să fiu mustrată pentru că îmi exprim opiniile, pentru că îmi declar într-un mod, pe care m-am străduit să-l păstrez într-o oarecare "eleganță", nemulțumirile față de sistemul de învățământ. Dumneavoastră nu vi se pare că sistemul nostru educațional este plin de lacune metodologice și de prea multă cenzură și că nu degeaba îl tot comparăm cu modelul occidental? Considerați că este normal să fim folosiți pe post de cobai de fiecare dată când se schimbă ministrul?
Personal consider că nu este deloc normal și nici nu pot să stau cu mâinile în sân și să simt că sunt bătaia de joc a unor legi lipsite de o minimă logică. Nu cred că are vreun rost să ne ascundem atât de mult după deget și să trăim cu impresia premeditat eronată a perfecțiunii. Încerc să tratez întreaga situație cu toată maturitatea de care sunt în stare la vârsta de 18 ani și să afirm răspicat că am o datorie morală față de mine însămi de a nu închide ochii în fața unor vădite nereguli și nici de a tăcea atunci când mă simt nedreptățită. Și încă ceva: niciodată nu am scris și nici nu voi scrie din plăcerea de a provoca scandaluri și de a produce daune imaginii publice a domniilor voastre sau a instituției pe care o reprezentați. Scriu pentru adevăr! Cunosc statutul pe care îl dețin în România cei care au "ticul" adevărului. Și vă anunț că, deși am doar 18 ani (vârstă la care sănătatea spirituală a unui om se obține numai pe calea dreptății, bunului simț și a adevărului), sunt pregătită să-mi asum toate consecințele. Absolut toate!

 

Citeste blogul Madalinei Glavan




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii