Mergi la conţinutul principal

Designerul român Dinu Bodiciu, care a îmbrăcat-o pe Lady Gaga, îşi prezintă noua colecţie la Londra

Bodiciu a absolvit, anul trecut, cursurile prestigioasei universităţi London College of Fashion şi a făcut senzaţie pe podiumul de la Victoria & Albert Museum, unde una dintre ţinutele sale a fost remarcată de stilistul celebrei Lady Gaga şi purtată ulterior de cântăreaţă la sediul NBC din Los Angeles, înainte să apară în emisiunea "The Tonight Show with Jay Leno", pe 14 februarie.
Înainte de a se orienta definitiv către modă, Dinu Bodiciu a studiat design grafic şi a colaborat cu diferite companii teatrale la realizarea costumelor şi a scenografiei. În prezent, el locuieşte şi lucrează la Londra, iar creaţiile sale au fost incluse în pictorialele unor reviste ca Dazed & Confuzed, Vogue Japan, Vision China, Elle Romania.
Numită "Madame de...", noua colecţie urmăreşte să destabilizeze convenţiile designului de primăvară/ vară, prin materiale şi culori inedite, dar şi prin doza de mister atribuită personajului imaginar - o femeie memorabilă, captivantă, greu de intuit. Prin ţinutele sale inovative, Dinu Bodiciu se înscrie în traiectoria tinerilor designeri români care au atras atenţia presei internaţionale, ca Olah Gyarfas (Rozalb de Mura) şi Lucian Broscăţean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro