Mergi la conţinutul principal

Descindere în forţă la km 10

Peste 100 de persoane care locuiesc în cartierul de la Km 10, au fost legitimate de poliţişti şi jandarmi în urma unei descinderi în forţă.
În ziua de 23 octombrie, între orele 6.00-8.00, poliţişti din cadrul Birourilor Ordine Publică şi Proximitate, în colaborare cu jandarmi, au acţionat pe Calea Călăraşilor, la ansamblul de locuinţe amplasat la km 10. "S-a acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temei legal, căutate pentru cercetări în cauze aflate în lucru sau date dispărute de la domiciliu, pentru găsirea de bunuri provenite din furturi, pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale sau nu au acte de identitate", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Forţele participante au legitimat 112 persoane, dintre care 30 au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului, pentru verificări suplimentare, au controlat două unităţi de alimentaţie publică şi au verificat 24 de autovehicule. Poliţiştii au dat 13 amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei, 7 conform O.G. 97/2005 (republicată), privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, două conform RAOUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, şi restul conform altor acte normative.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro