Mergi la conţinutul principal

A deschis gura PSD-ista Cornelia Neacșu! Consiliera e supărată că Guvernul a forțat-o să își închidă salonul de înfrumusețare

* asta a ținut să le transmită colegilor din CLM Brăila, marți, în timpul ședinței ordinare, realizate prin videoconferință, PSD-ista Cornelia Neacșu * aceasta deține un salon de înfrumusețare și s-a plâns că Guvernul PNL a luat o măsură greșită atunci când a decis să închidă astfel de activități pe perioada pandemiei de coronavirus * este printre puținele dăți când Neacșu a luat cuvântul în timpul ședințelor Consiliului Local Municipal

 

 

Consilierul municipal PSD Cornelia Neacșu s-a arătat extrem de deranjată de măsurile luate de Guvernul Ludovic Orban în contextul pandemiei de coronavirus și a stării de urgență naționale. Aceasta a luat cuvântul în cadrul rubricii ”Alte probleme” a ședinței ordinare a CLM Brăila, ce a avut loc, marți, prin sistem videoconferință. PSD-ista a intervenit ca urmare a mai multor contre între consilierii PNL și cei social-democrați de-a lungul ședinței, contre care au deraiat la un moment dat într-o serie de atacuri politice. Neacșu a făcut apel la calm, a solicitat  mai multă implicare în problemele administrative locale, dar a profitat de moment și pentru a se plânge în legătură cu o problemă personală. Totodată aceasta a lansat un atac la actuala guvernare. Pe scurt, Neacșu, care deține un salon de înfrumusețare în Brăila, s-a plâns pentru faptul că odată cu decretarea stării de urgență și a ordonanțelor militare adoptate de Guvernul Ludovic Orban, afacerea i-a fost închisă, fără a se avea în vedere dacă ea sau angajații săi, mai ”au ce mânca”. De asemenea, Neacșu a subliniat că în timp ce salonul pe care îl deține și-a suspendat activitatea, alte persoane din branșă continuă să activeze în propriile apartamente și beneficiază de o suplimentare a numărului de clienți, ceea ce nu reduce deloc riscul de răspândire a virusului COVID-19, așa cum au dorit autoritățile prin măsurile luate.

”Eu voiam să spun doar că sunt de acord cu declarația anterioară a domnului consilier Petrică Popa (n.r. - liberalul făcuse apel la evitarea atacurilor politice în această perioadă). Trebuie să fim concilianți. Noi aici nu suntem membri PNL sau PSD, suntem membrii Consiliului Local Municipal Brăila și ne interesează ceea ce se întâmplă în cadrul comunității noastre. Iar măsurile pe care le luăm sunt extrem de importante. Ca și activitate, fac parte dintre cele care au fost primele închise, prin ordinul militar 1, dat în 17 martie și intrat în aplicare din 18 martie. Din acel moment activitatea mea este închisă! Eu sunt de acord. Dar nimeni nu s-a gândit la noi. Ce mâncăm de a doua zi? Eu și angajații mei. În schimb, în cadrul activității noastre, dintotdeauna, toată lumea știe, s-a lucrat la domiciliu. Acum cei care lucrau înainte nestingheriți, lucrează în continuare și bineînțeles că li s-a dublat numărul clienților. Prin urmare, nu văd cum, prin această măsură luată, au putut să combată prevenirea a ceea ce întâmpinăm astăzi. Deci, din punctul meu de vedere este o măsură greșită. Și noi trebuie să avem mare grijă la măsurile pe care le luăm”, a declarat Neacșu.

Trebuie precizat că în afară de prezidarea recentă a unei ședințe ordinare a CLM Brăila, aceasta este una dintre puținele dăți când Cornelia Neacșu a luat cuvântul în mandatul actual. În rest, singurele sale intervenții au făcut referire doar la faptul că nu a putut participa la votul unor proiecte, unde s-ar fi aflat în conflict de interese sau incompatibilitate în caz contrar.

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro