Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Derby-uri la vârful ierahiei Seriei a II-a a Ligii a III-a

* Viitoaul Ianca primește vizita celor de la Suporter Oțelul Galați * Dacia Unirea joacă la CSM Focșani * la primul meci pe teren propriu din acet campionat, CS Făurei o întâlnește pe CSM Bacău * la Valea Mărului se “duelează” echipele cu zero puncte, Avântul din localitate și Sportul Chiscani

 

Astăzi se dispută meciurile din etapa a 3-a din Liga a III-a, o rundă cu meciuri interesante în Seria a II-a, acolo unde sunt repartizate echipele din județul Brăila. Astfel, două dintre echipele brăilene, ambele aflate pe poziții bune în clasament, Viitorul Ianca și Dacia Unirea, întâlnesc adversare care au ca obiectiv, ca și ele, promovarea în Liga a II-a.

Viitorul Ianca, locul al doilea, dar cu același număr de puncte, șase, ca și liderul, CSM Rm. Sărat, va evolua astăzi de la ora 17.00, pe stadionul {tefan Vrăbioru, în compania echipei Suporter Oțelul Galați. Laurențiu Ivan și-a menajat toți titularii în partida de cupă de marți și va aborda la victorie acest meci care se poate ridica la nivelul unui derby.

Dacia Unirea, locul al 5-lea, cu 3 puncte, se deplasează la o vecină de clasament, CSM Focșani, grupare care, cu 4 puncte, se află pe poziția a patra. Jucătorii formației pregătite de Florentin Petre au moralul bun după ce au câștigat la scor meciul din Cupă și pot spera într-un rezultat pozitiv și în partida de astăzi. După două deplasări consecutive CS Făurei va evolua pentru prima dată în acest campionat pe teren propriu și va întâlni o formație modestă pe care o poate învinge. Cu un succes în jocul de astăzi echipa manageriată de Bănel Nicoliță poate face un salt important în clasamentul seriei.

Singurele echipe din Seria a II-a care nu au niciun punct, Avântul Valea Mărului și Sportul Chiscani se întâlnesc astăzi într-o partidă directă. Cele două combatante au făcut parte din aceeași mini-serie de promovare în Liga a III-a și atunci partida s-a încheiat la egalitate.

Toate meciurile încep la ora 17.00 cu excepția partidei Avântul Valea Mărului - Sportul Chiscani care se dispută începând cu ora 14.00.

 

Etapa a 3-a programează meciurile:

Avântul Valea Mărului - Sportul Chiscani

CSM Râmnicu Sărat - Sporting Lieti     

Viitorul Ianca - Suporter Club Oțelul Galați

CSM Focșani - Dacia Unirea Brăila        

CS Făurei - CSM Bacău

 

Clasamentul înaintea acestei etape: 1. CSM Râmnicu Sărat  6 puncte (golaveraj: 4-0), 2. Viitorul Ianca 6 (4-1), 3. Sporting Liești 4 (7-4), 4 CSM Focșani 4 (6-3), 5. Dacia Unirea Brăila 3 (4-2), 6. Oțelul Galați 3 (2-1), 7. CSM Bacău 1 (2-4), 8. CS Făurei    1 (3-6), 9. Avântul Valea Mărului 0 (0-5), 10. Sportul Chiscani 0 (2-8).




Categorie articol: 

Comentarii