Mergi la conţinutul principal

Deputatul Silviu Petrea a sărit în barca PRU

Deputatul Silviu Petrea a anunţat, recent, că s-a înscris în Partidul România Unită (PRU) din dorinţa de a contribui la "restartarea politicii româneşti". Fostul candidat PSRO la Primăria Brăila susţine că, înainte de a lua această decizie a făcut o analiză a partidelor politice prezente în oraşul nostru şi a constatat lipsa de iniţiativă pentru o schimbare reală. "Aderarea la PRU este de fapt revoluţia parlamentarilor tineri. O revoluţie de catifea, dar care are la bază restartarea politicii româneşti, cu tot cu actori politici şi naţionalismul pozitiv de care România are nevoie. (...) Brăila nu face notă discordantă în ceea ce priveşte nevoia de voinţă şi implicare politică pentru o dezvoltare vizibilă, armonioasă a acestui judeţ. Dacă stăm şi analizăm cu atenţie oferta politică în ceea ce priveşte potenţialul uman al reprezentanţilor filialelor politice locale, vedem că tabloul este închistat, neprietenos, fără viziune şi fără susţinere din partea activiştilor de partid, fără să avem pretenţii la captarea, măcar a atenţiei opiniei publice. De aceea, sunt convins că PRU va reuşi să încurce mult calculele politice locale şi să tulbure puţin siguranţa unora faţă de eligibilitatea la viitoarele alegeri", a afirmat Petrea, în cadrul unui comunicat de presă.
Reamintim că Silviu Dorin Petrea a ajuns în Parlamentul României în 2012, ca deputat UNPR. La începutul lui 2016, cu puţin timp înainte de algerile locale, parlamentarul s-a certat cu preşedintele organizaţiei judeţene a unioniştilor brăileni la acea vreme, Marioara Nistor, aşa că a decis să părăsească partidul şi s-a îndreptat către PSRO.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro