Mergi la conţinutul principal

Deplasare cu peripeţii, joc foarte bun. Dacia Unirea s-a impus cu 3-1 la ACS Berceni

Elevii lui Alin Pânzaru au dat încă o dată dovadă de caracter şi cu toate problemele prin care trec s-au mobilizat în deplasarea de la ACS Berceni, au câştigat clar şi se află pe locul al doilea în Seria Est a Ligii a II-a, cu acelaşi număr de puncte, 9, ca şi formaţia de pe primul loc, Rapid Bucureşti. Sâmbăta trecută jucătorii Daciei Unirea au fost însă la un pas să piardă prin neprezentare, la "masa verde", pentru că autocarul s-a defectat imediat după ce au plecat de la hotel şi doar printr-un miracol au ajuns la stadion. Aici alt ghinion pentru că încă din minutul 4 au fost conduşi cu 1-0, brăilenii nu au acuzat şocul şi au reuşit până la urmă să întoarcă rezultatul în favoarea lor. Dar şirul problemelor nu se încheiase. La întoarcere, de la stadionul din Berceni şi până la Brăila fotbaliştii au făcut şase ore, deoarece au avut din nou o pană de motor.

În primele patru minute Dacia Unirea a trecut în două rânduri pe lângă deschiderea scorului prin Costel Roşu şi Muscă, după tot atâtea gafe ale portarului gazdelor. Şi cum ocaziile se răzbună, în minutul 4 ACS Berceni a deschis scorul după un gol spectaculos marcat de Neagu. Muscă a ratat egalarea în minutul 7, apoi s-au consumat două contraatacuri în superioritate numerică ale gazdelor, dar la primul Ivan s-a interpus în calea mingei, iar la al doilea Pădureţu nu a găsit spaţiul porţii. Dacia Unirea a preluat iniţiativa şi a reuşit golul egalizator în minutul 27 când Roşu a centrat, din lovitură liberă în careul advers iar Laurenţiu Ivan a trimis mingea, cu capul, în plasa porţii apărate de Manciu. Până la pauză brăilenii au iniţiat trei contraatacuri periculoase, două prin Puşcaşu, unul prin Onofraş, dar ultima pasă nu a fost precisă şi după primele 45 de minute tabela consemna egalitatea, 1-1.
Cu toate că şi gazdele au beneficiat de aportul unor fotbalişti cu experienţa primului eşalon fotbalistic, Pădureţu, Dobre, Neacşu, Dacia Unirea a controlat în totalitate jocul în repriza a doua. În minutul 60 Puşcaşu i-a adus pe oaspeţi în avantaj, iar la 2-1 brăilenii au mai irosit câteva şanse de gol. Cosmin Necoară a marcat cel de-al treilea gol al oaspeţilor în minutul 75 şi a stabilit totodată şi scorul final, 3-1 pentru Dacia Unirea. ACS Berceni a încheiat meciul în inferioritate numerică deoarece în minutul 82, Pădureţu a primit al doilea cartonaş galben şi a fost trimis la cabine.
"Sincer, nu mă aşteptam la această reacţie din partea jucătorilor. Ei au găsit resursele necesare să se lupte pentru victorie deşi deocamdată nu se întrevede nicio schimbare în plan financiar. Dar după ce am trecut prin emoţii că nu vom găsi banii pentru această deplasare, apoi am tremurat că nu vom ajunge la timp la stadion şi am mai fost şi conduşi din minutul 4, brăilenii s-au mobilizat exemplar şi au întors rezultatul în favoarea noastră. Este un rezultat de moral în vederea meciului din şaisprezecimile Cupei României cu Dinamo Bucureşti", a declarat imediat după meci Alin Pânzaru.

ACS Berceni: Manciu - Nicu (min. 66: Pătraşcu), Cioranu, Fâşie, Radu - M. Neagu, Ettien, Padureţu, Mihai - Dobre (min. 879: Lungu), Cană (min. 46: Ionică)
Antrenor: Marin Dragnea
Dacia Unirea: Mitrea - Niţă, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu - Olenic -Roşu, Frunză (min. 35: Puşcaşu), Onofraş (min. 67: Iosofache), Necoară (min. 81: Moise) - Muscă
Antrenor: Alin Pânzaru

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro