Şi atunci, când tinerii din Piaţa Universităţii şi-au luat bâte în cap de la mineri, cei mai mulţi nu au realizat grozăvia, absurdul, ridicolul morbid al confruntărilor din stradă. Şi nu a fost o singură mineriadă. Şi nu a fost o singură dată când pumnii s-au încleştat a luptă.
Ion Iliescu, Silviu Brucan, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar, Radu Mazăre, o lungă listă de "elite" cu sufletul zdruncinat de maladii eterne ori moderne. Mai spuneţi voi, din cei pe care-i ştiţi, apoi să ţineţi cont că au fost şi că mai sunt şi alţii. Nevăzuţi, tăcuţi, însă capabili de orice grozăvii, mânaţi de vicii bizare ori de lăcomie în formă pură, gata oricând să-i scoată în stradă "pe ai lor" ori pe cei dispuşi să-i creadă, gata oricând să-ţi ia de sânge or să ţi-l facă erou naţional pe ăl de se aruncă de la etaj, pe ăl bolnav cu capul. Fiindcă şi boala psihică e contagioasă, delirul se induce, fobiile se multiplică, schizofreniile ori paranoia se iau pe creier ca râia pe mâini ori pe picioare. Am tremurat de frica teroriştilor imaginari şi am răcnit din toţi rărunchii că nu ne vindem ţara delirând patriotard, ne-am bumbăcit telectualii ori i-am urât pe "bozgori" după cum ne-au dictat televiziunile, uriaşele trompete ale delirului în masă. Poate nu eu sau tu, dar noi, naţiunea... Poporul, cum se zice. Mai nou, vedem agenţi secreţi şi unde nu-s şi nu-i vedem acolo unde sunt. Suntem bolnavi, prieteni, o naţiune bolnavă. Ţara asta are mare nevoie de psihologi şi psihiatri, de oameni care să ne şteargă depresiile din suflet şi încruntăturile de pe chip, de inşi care să ne vindece fobiile şi ura, lăcomia fără astâmpăr şi graba. Graba asta tristă, robotizată către nicăieri. De cineva care să ne înveţe ce-nseamnă să zâmbeşti. Nu, nu să rânjeşti iliescian, ci să zâmbeşti senin şi binevoitor aşa cum ştiu să facă oamenii oriunde în lumea civilizată.
