Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Delicii

Deliciul se naste din experiente neasteptate. Diferit de placere, deliciul nu poate fi planificat. E transitoriu si temporal, imposibil de cautat intentionat, dar usor de oferit altora. Nu putem sa ne delectam pe noi insine, putem insa fi delectati. Avem in noi puterea de a ne delecta unii pe altii.Copiii mici sint deliciul personificat. Chicoteli, gingureli, risete de le tremura burtica si totul numai din cauza unei fete caraghioase pe care o face tata, a cozii pisicii tremurindu-le pe fata sau a valurilor oceanului cind le mingiie piciorusele. Exuberanta lor ne delecteaza si pe noi. Un dar neasteptat, un telefon de la un prieten drag venit chiar atunci cind ne simtim melancolici, un valatuc de frunze moarte intr-o zi scortoasa de toamna, toate se pot dovedi delicii. Dar nu vi se pare ca pe masura ce imbatrinim deliciile nu mai sint atit de usor de atins? Auzim tot timpul ca nu trebuie sa ne pierdem abilitatea de a ne minuna ca un copil, ca trebuie sa ne bucuram din plin de micile bucurii ale vietii, sa ne oprim si sa "mirosim florile", ca "Dumnezeu e in amanunte", dar pentru a face toate acestea trebuie sa ne amintim sa le facem. Iar a-ti aminti in mod constient inseamna a nu fi spontan. Sa fie lipsa constientizarii momentului o cerinta sine qua non pentru deliciu? Copiii, binecuvintati cu o perceptie tactila mai acuta decit adultii, rid la toate senzatiile noii lumi pe care o experimenteaza. Cu prietena mea cea mai buna din copilarie obisnuiam sa sugem nectarul din florile de liliac si ne lasam delectate de secunda de dulceata care ne infiora limbile. Coaja de marshmallow fripta deasupra focului avea cel mai bun gust in noptile racoroase de toamna. Mirosul de clor venit de la piscina ne punea motorase la picioare si nu imi amintesc senzatie mai placuta decit uscatul pe cimentul fierbinte de pe marginea piscinii. si cred ca pot sa mai insirui aici inca o mie de lucruri care m-au delectat pe cind eram copil. Copilaria pare sa fie deliciu dupa deliciu, si sint constienta ca am avut noroc sa am o asemenea copilarie... sau poate ca amintirea copilariei in sine e un deliciu.Ca adult, deliciile sint mai temperate, mai "la pas", chiar mai greu de observat pentru ca sint luate ca necesitati. O cana de ceai dupa o zi agitata, un sarut pe frunte de la iubitul meu, mirosul de brazi si zapada cind cauti un pom de Craciun. Un bujor ma delecteaza acum mai mult decit o facea cind eram copil, iar gustul de smintina rece pe mamaliga fierbinte e un deliciu descoperit de curind care inca ma mai face sa zimbesc cind imi amintesc prima imbucatura (la Codlea). (De fapt, cred ca mincarea romaneasca in general este unul dintre cele mai mari delicii pe care le-am descoperit ca adult. Sinteti un popor norocos. E de o mie de ori mai buna decit McDonald's.)Ne uitam la copii cu nostalgie si cu putin regret. Deliciile lor sint atit de pure si ne dorim sa le protejam cit mai mult cu putinta. Adevarul e ca cei mici au aceleasi experiente ca si noi. Deliciul e insa nascut din neasteptat si numai o singura data avem o experienta pentru prima oara. Iar pe masura ce "primele dati" se reduc in numar, deliciile se atenueaza si ele in intensitate. Din fericire, experientele altora ne reamintesc si noua bucuria primelor delicii. Sa le multumim copiilor si tuturor incepatorilor.




Categorie articol: 

Comentarii