Mergi la conţinutul principal

Deficit mare de locuri de parcare

Municipalitatea brăileană a reuşit să amenajeze, în acest an, 1.500 noi locuri de parcare. Astfel, după cum ne-a informat viceprimarul Doiniţa Ciocan, numărul de locuri de parcare din municipiu a ajuns la circa 25.000. Dintre acestea, 6.200 sunt aşa numitele locuri de parcare de reşedinţă, sub contract cu Direcţia de Administrare şi Gospodărire Locală, pentru care brăilenii plătesc o chirie lunară. Tot o chirie lunară este percepută de DAGL şi pentru cele peste 2.000 de garaje care mai există pe domeniul public. Mai trebuie luate în calcul şi garajele existente în curţile din cartierele periferice, dar chiar şi aşa, necesarul de parcări este departe de a fi satisfăcut, din moment ce, la ora actuală, avem în municipiu 37. 917 autoturisme înregistrate la Administraţia Financiară, pentru care brăilenii plătesc impozite. Numărul maşinilor a crescut exponenţial în ultimii patru ani. Astfel, dacă în 2006 erau înregistrate în Brăila 32.778 autoturisme, numărul acestora ajuns, în 2007, la 35.389, iar în 2008, la 37.206. Criza a temperat tendinţa de creştere, astfel că, de la începutul anului în curs, până în momentul de faţă, brăilenii au achiziţionat doar 711 autoturisme, faţă de cele câteva mii cu care s-au înnoit în primele zece luni ale anului trecut. Chiar şi aşa, avem în municipiu un mare deficit de locuri de parcare, lucru recunoscut de reprezentanţii Primăriei.
"Ne dorim o creştere a locurilor de parcare, în special în apropierea magazinelor mari, a instituţiilor publice şi a sediilor societăţilor comerciale. Dar, dacă în cartierele de locuinţe există posibilitatea de a extinde parcările existente sau de a folosi anumite spaţii în acest scop, în zonele de trafic din centrul municipiului este mai dificil să găsim soluţii. Gândim o orientare către formule de parcări sub sau supraterane, însă, mai ales în centrul istoric, este foarte greu să construieşti aşa ceva, din cauza costurilor mari generate, pe de o parte, de configuraţia străzilor, iar pe de alta de solul împânzit de tot felul de hrube. Avem în vedere amenajarea de parcări pe spaţii verzi, o formulă ce funcţionează deja în alte oraşe din România dar al cărui cost este, de asemenea, destul de ridicat. Urmează să vedem în ce măsură putem realiza acest lucru şi la Brăila", ne-a declarat Doiniţa Ciocan.
Cele mai multe locuri de parcare s-au realizat, în ultimii ani, în cartierele Hipodrom, Viziru I, Radu Negru, pe Calea Călăraşilor sau în zona Pieţei Sărace. Cel mai văduvit, din acest punct de vedere, a fost cartierul Vidin.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro