Mergi la conţinutul principal

Declaraţie surprinzătoare a lui Antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, consideră că şeful statului ar fi putut să aibă doar un singur mandat de preşedinte şi apoi să devină prim-ministru, iar din această postură "poate ar fi făcut mai multă treabă", dar nu vede o ipoteză plauzibilă ca acesta să obţină poziţia de premier.
Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune B1 TV, dacă îl vede în viitor pe Traian Băsescu în poziţia de prim-ministru.
"Nu văd o ipoteză plauzibilă pentru domnul Băsescu prim-ministru. Aş putea să deplâng faptul că din ăştia zece ani cât a fost preşedinte mai bine avea numai un mandat de preşedinte şi după aia era prim-ministru, nu preşedinte, că poate ar fi făcut mai multă treabă, poate era mai bun de prim-ministru. Dar acum asta a fost soarta şi pentru domnia sa şi pentru noi", a declarat Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a susţinut că actualul şef al statului îşi va încheia cariera politică la finalul mandatului prezidenţial şi cu această ocazie şi influenţa semnificativă pe scena politică.

„Să nu ne întoarcem la perioada 2004"

În plus, Antonescu a declarat că temerea sa este ca la finalul "epocii Băsescu" să nu existe o întoarcere la momentul 2004, deoarece "există acum semnele unui asemenea pericol", făcând referire la "un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie".
"Victor Ponta e un om în legătură cu care eu am nutrit mari speranţe şi o bună parte din ele încă le nutresc, îmi apăr speranţele, încerc să le împlinesc. (...) În toată această perioadă a epocii Băsescu - eu fiind un opozant de dată foarte timpurie - mi-am pus mereu problema ca atunci când vom ieşi din această perioadă va trebui să fim extrem de atenţi ca să ieşim pe la ieşire, nu pe la intrare. Cu alte cuvinte, vrem să terminăm cu epoca Băsescu, şi se va termina, dar asta nu înseamnă că e voie să ne întoarcem sub vreun singur aspect în 2004", a afirmat Antonescu, citat de Mediafax.
El a fost întrebat dacă se teme că există "semne" în acest sens. "Există întotdeauna într-o societate precum cea românească şi există acum semne ale unui asemenea pericol, (...) există oameni care cred că până la sfârşitul lui 2004 era bine, şi nu era bine deloc", a răspuns liderul PNL.
De asemenea, Antonescu a fost întrebat la ce anume se referă. "La un tip de autoritarism, la un tip de clientelă, la un tip de demagogie, la un tip de paralizie a justiţiei. (...) Întotdeauna am avut undeva această teamă că atunci când ieşim, trebuie să ieşim în partea aialaltă, nu de unde s-a plecat", a mai afirmat liderul PNL.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro