Doamna Alina Mungiu a emis, in urma cu citiva ani, o teorie tentanta, dar falsa. Intelectual subtire si datator de seama, dna Mungiu afirma ca exista doua Romanii, una care traieste izolata, rurala sau la marginea oraselor, preocupata exclusiv de existenta cotidiana, cu un nivel de aspiratie redus si cealalta conectata la lumea exterioara, europenizata, informata, implicata, considerindu-se egala in calitati, dar nu si in sanse, a echivalentilor euro-atlantici.Teoria a fost preluata de ziaristi si politicieni si a capatat o anume notorietate.
Partial, teoria celor doua Romanii astfel definite ofera un capat de explicatie pentru realitatile care intriga elitele. De ce romanii sint atit de entuziasti privind integrarea in NATO si UE, desi este evident ca nu stiu prea multe despre ambele institutii? De ce l-au omorit pe Ceausescu, dar glorifica armata care a tras in manifestanti la Timisoara? De ce biserica este cea mai apreciata institutie de catre romani, desi unii intelectuali o acuza de subordonare politica si de lipsa de verticalitate morala? De ce au rabdat atit de mult regimul comunist si in special privatiunile impuse dupa 1977 de regimul Ceausescu? Si multe alte intrebari de acest gen. Cei care citesc eseuri, editoriale, interviuri, carti de analiza a societatii romanesti contemporane stiu ca se intilnesc frecvent cu aceste intrebari - si altele, neamintite aici - si ca nici una din explicatii nu ii satisface. Iar daca nu gasesc multumire intelectuala in raspunsurile mai mult sau mai putin elaborate, isi produc propriile raspunsuri, oscilind intre antropologie culturala ("asa sint ai nostri") si contextualism istoric ("sistemul sovietic ne-a deformat").
Batalia adevarata a fost intre cei care nu se impaca deloc cu ideea comunismului si cei care o accepta
Adevarul este ca exista intr-adevar doua Romanii, dar nu cele mentionate de d-na Mungiu. Exact acum un an, la alegerile prezidentiale din 12 decembrie 2004, le-am vazut pe ambele manifestindu-se pe deplin si sensibil egale. Cinci milioane de oameni au votat pentru Traian Basescu si cinci milioane de oameni au votat pentru Adrian Nastase. Diferenta dintre cei doi a fost minima la scara statistica. Batalia adevarata nu a fost intre candidatul dreptei si candidatul stingii, intre prim-ministru si primar sau intre reprezentantul mediului urban si cel al mediului rural. Batalia adevarata a fost intre cei care nu se impaca deloc cu ideea comunismului si cei care o accepta, mai ales ca a trecut. Batalia adevarata a fost intre cei care vor o condamnare istorica a comunismului si cei care spun ca se poate trai cu aceasta istorie, la urma urmei, Ceausescu e mort, iar oamenii nu vor sa se mai gindeasca la raul din trecut, ci la binele din viitor.
Daca ar fi adoptat ultima atitudine, germanii nu ar fi revenit niciodata printre primele natiuni ale lumii, italienii nu ar fi scapat de obsesia legionara, spaniolii si portughezii nu s-ar fi eliberat niciodata de umbrele trecutului dictatorial.
Nici una din intrebarile de mai sus nu-si va gasi vreodata un raspuns satisfacator daca, individual si colectiv, nu vom raspunde la intrebarea ce credem noi despre comunism sau socialism sau sistemul sovietic pe care l-am trait 45 de ani. Niciodata occidentalii nu ne vor privi cu incredere daca nu le alungam spaima pastrata in planul al doilea al inconstientului ca romanii se pot oricind intoarce, de data aceasta pe cale democratica, la forme de organizare sociala si politica pe care le-au abandonat in decembrie 1989. Dar nu despre neincrederea occidentalilor este vorba aici. Niciodata nu vom avea partide cu 60-70% din locurile din parlament, capabile sa conduca fara acele negocieri purtate la ceas de seara, in care se amesteca interese economice, idealuri politice, comportamente exemplare si relatii mafiote, in proportii greu de separat, daca nu vom identifica limpede cine se sprijina pe bani ascunsi, relatii mafiote, resturi de servicii secrete pentru a face politica si cine doreste doar sa satisfaca asteptarile electoratului.
Societatea romaneasca a trecut brusc de la controlul politic absolut, de la dominatia dogmatismului si autocratiei la o societate permisiva si deschisa. In decembrie 1989, nivelul de trai era atit de coborit, iar nivelul de aspiratii atit de ridicat, incit multi dintre noi au vrut sa uite cu bunastiinta ce virsta au, ce potential au, ce resurse au si s-au aruncat in lumea privata sau in noua lume a statului democratic cu toata vointa si putinta de care au fost in stare. Arareori, cind medicii sau zguduirile zilnice ne aduc aminte ce virsta avem, ne indreptam cu mintea catre tineretile noastre mincate de dogma, lipsuri si frica. Dar am depus cu totii efortul alungarii din memorie a ceea ce am trait, de parca uitarea ne-ar fi oferit si iertarea.
Muncim nu ca sa mincam, ci ca sa uitam
Adevarata lupta politica in Romania de astazi este lupta cu noi insine, despre noi insine si despre trecutul nostru murdar. Din cauza ca nu ne clarificam trecutul nu putem sa convingem pe nimeni, in primul rind pe noi insine, ca avem un prezent mai curat si ca ne indreptam catre un viitor decent.
Avem o extraordinara capacitate de disimulare, vizibila pentru cineva din afara societatii romanesti, dar de care noi nu sintem constienti. Muncim ca niste robi, cred ca fiecare dintre noi a avut dupa Revolutie perioade cu 14 ore de munca pe zi, inclusiv duminica. Muncim nu ca sa mincam, ci ca sa uitam. Sa uitam ca bunicii, parintii si chiar noi insine au fost obligati sa cedeze tot ce au avut statului si unei clici politice iresponsabile. Sa uitam ca sute de mii de preoti, intelectuali, tarani, politicieni, medici, negustori, muncitori, diplomati, profesori, invatatori au murit la Canal, in lagare de concentrare si in inchisori despre care chiar tortionarii sovietici spuneau ca au depasit limitele. Sa uitam ca am construit lucruri pe care putine natiuni in lume le-au facut, automobile, avioane, centrale nucleare, palate, sosele, case, dar ca eram cu ochii si cu mintea la furat un sac de porumb, o canistra de benzina, un top de hirtie, orice se putea lua, pentru a ne completa lipsurile de acasa. Sa uitam ca am omagiat niste analfabeti, tradatori de tara, al caror unic sistem de evaluare a performantei era constituit din rapoartele Securitatii. Sa uitam ca ne-am vindut conationalii germani si evrei, si eram pe cale sa pornim un razboi cu Ungaria pentru ca politrucii ne spuneau ca ungurii, taranii si pensionarii nu ne lasa sa ne indreptam spre luminoasele culmi ale socialismului multilateral dezvoltat.
Comunismul a fost adus de trupele sovietice care nu ar fi rezistat nici macar un an in tarile baltice sau din Europa centrala si de rasarit daca nu ar fi gasit aici o clica capabila de tradare, ai carei membri au fost in stare sa se omoare intre ei pentru zimbetul ocupantului si in stare sa distruga natiuni intregi pentru mentinerea la putere. Aceasta clica tradatoare ne-a condus 45 de ani si era cit pe ce sa ne transforme in cersetorii Europei. Aceasta clica ne-a cultivat ura impotriva rusilor (la fel de victime ca si noi), ungurilor, americanilor, evreilor si tiganilor. Aceasta clica a incercat, in primele zile ale Revolutiei din decembrie 1989, sa ne indrepte ura impotriva arabilor si palestinienilor, cu gindul ca poate vor scapa. Si intr-adevar, au scapat.
Societatea romaneasca nu a condamnat nici comunismul, nici securitatea, nici partidul comunist. Au fost condamnati penal si moral unii membri de partid, o greseala istorica, pentru ca la scara sociala nu condamni victimele, ci sistemul. Oamenii cauta o cale de comportare normala, civilizata in orice sistem politic, fie el discriminatoriu, nedrept, ilegitim sau eronat. Nu membrii de partid trebuie vinati, asa cum a facut o parte a presei la inceputul anilor 90, ci clica oportunista, din care istoric nu ai ce alege, care s-a inchinat ocupantului pentru a domina 45 de ani o tara care acum ar fi fost demult peste nivelul inregistrat astazi de multe tari membre NATO si UE. Sistemul stalinist care ne-a distrus copilaria, tineretea si maturitatea va continua sa isi faca simtita prezenta atita timp cit nu va fi pe deplin aruncat la lada de gunoi a istoriei, pentru a folosi o expresie din propriul lor arsenal.
Rapacitatea, spiritul de gasca, imoralitatea au devenit norme de comportare zilnica
Acest sistem se simte in comportamentul banditesc al unora dintre politicienii nostri, capabili sa faca pactul cu diavolul pentru un cont bancar mai bine garnisit, o masina mai scumpa si un concediu exotic. Coruptia care a cuprins clasa politica imediat dupa 13-15 iunie 1990 provine direct din convingerea celor cu functii de conducere in partid si cu angajamente la securitate ca sint pe cale sa piarda puterea politica, dar trebuie sa cistige puterea economica, pentru ca ne indreptam catre o societate in care banii cumpara totul. O societate in care traditional coruptia politica era izolata in citeva cercuri bine cunoscute (curtea lui Carol al II-lea, grupul lui Mihai Ica Antonescu) s-a trezit dintr-o data dominata de o clasa politica unde rapacitatea, spiritul de gasca, imoralitatea au devenit norme de comportare zilnica. Oameni din linia a doua si a treia a Securitatii si fostului partid comunist au devenit milionari, finantatori de partide, atotputernici in mass-media, iar angajatii lor, fara vina, au mentinut o confuzie interesata asupra trecutului. Oameni care totdeauna au aspirat sa fie parte din nomenclatura cu acces la magazine speciale, pasapoarte pastrate acasa si valuta convertibila (nu sint sigur ca mai tinara generatie stie ce spun eu aici) s-au transformat brusc in militanti pentru drepturile omului, jucatori pe bursa si directori ai unor corporatii multinationale active in Romania. Cum sa nu spui ca in Romania nu s-a schimbat nimic?
In decembrie 2004, ca si in decembrie 1989, speranta romanilor care nu s-au impacat niciodata cu fraza ca sistemul socialist - asa cum l-am trait noi - este o idee buna, dar aplicata prost, a fost ca noul sistem politic (in decembrie 1989) sau presedintele Traian Basescu (in decembrie 2004) vor aduce o lumina istorica asupra acestei lungi nopti ideologice a Romaniei. La fel, multi romani l-au creditat cu speranta pe Mircea Geoana cind a cistigat, impotriva oricarui calcul electoral, postul de presedinte al celui mai mare partid politic din Romania concurind democratic impotriva lui Ion Iliescu.
Faptul ca nu ai hotarit ce a fost bun si ce a fost rau in istoria ta si a tuturor celorlalti vine peste tine
Nici una din aceste sperante nu s-a implinit. Sistemul politic de dupa 1989 nu a condamnat nici Securitatea, nici partidul comunist, nici nomenclatura. Dimpotriva, s-au produs elaborari teoretice foarte sofisticate pentru a ne sugera ca drumul nostru fara Ceausescu, dar cu comunistii la putere ar fi fost mai eficient decit actualul drum, adeseori "fortat de puteri exterioare". Traian Basescu nu a miscat un deget nici in restituirea proprietatilor, nici in condamnarea securistilor, nici in eliminarea sistemului socialist de administratie publica sau de relatii internationale, nici in condamnarea actului din 13-15 iunie 1990, moment rusinos la scara geologica pentru spiritul Romaniei curate. Singura grupa profesionala care s-a ridicat deschis impotriva lui Ceausescu si a clicii sale, minerii, a fost folosita, in buna traditie stalinista, ca forta de izbire a grupurilor care solicitau o democratizare mai profunda si mai rapida a Romaniei. Iar Mircea Geoana, caruia publicul i-a oferit toata aprecierea dupa cursa electorala pierduta in fata lui Traian Basescu pentru primaria Capitalei, pare mai inclinat sa-si asigure linistea in partid pactizind cu beneficiarii teoriei ca iei puterea politica pentru a te imbogati, iar apoi iei puterea economica pentru a cumpara puterea politica. Noi intre noi. Fiecare cu feuda lui. Indiferent ce spun oamenii si institutiile internationale. Fiecare stiind despre celalalt lucruri care nu se pot spune public.
Nu sint, acestea, lucruri care nu te lasa sa dormi. Iti poti duce linistit viata cotidiana fara mari eforturi de uitare. Poti merge astazi in supermarketurile de la marginea orasului tau, unde in doua ore sa cumperi, la preturi jumatate cit in 1989, tot atitea bunuri cite cumparai intr-o luna in decembrie 1989. Poti sa bei o bere buna in fata televizorului, seara, schimbind cele zece canale romanesti si patruzeci straine, soptindu-ti in barba ca nu ai ce vedea la televiziune. Nici nu-ti mai aduci aminte ca acum saisprezece ani alergai dupa ligheane de aluminiu prin piata ca sa-ti faci o antena de prins bulgarii sau sirbii sau ungurii, dupa locul in care traiai. Dar din cind in cind, faptul ca nu ai hotarit ce a fost bun si ce a fost rau in istoria ta si a tuturor celorlalti vine peste tine. Cind este vorba sa fii invitat la inaltele intilniri ale lumii. Cind este vorba sa ti se ceara parerea despre diferite optiuni istorice. Cind te prezinti, ca politician, la fiecare patru ani, in fata electoratului roman, tacut si deloc convins ca securitatea si fostul partid comunist au disparut cu totul din viata noastra cotidiana.
In fiecare decembrie ar trebui sa ne gindim la aceste lucruri pina cind vom avea curajul sa ni le eliminam din suflete.
Miercuri, 22 decembrie 2005, in sedinta de Guvern, s-a aprobat infiintarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania. La 16 ani de la Revolutie.
Partial, teoria celor doua Romanii astfel definite ofera un capat de explicatie pentru realitatile care intriga elitele. De ce romanii sint atit de entuziasti privind integrarea in NATO si UE, desi este evident ca nu stiu prea multe despre ambele institutii? De ce l-au omorit pe Ceausescu, dar glorifica armata care a tras in manifestanti la Timisoara? De ce biserica este cea mai apreciata institutie de catre romani, desi unii intelectuali o acuza de subordonare politica si de lipsa de verticalitate morala? De ce au rabdat atit de mult regimul comunist si in special privatiunile impuse dupa 1977 de regimul Ceausescu? Si multe alte intrebari de acest gen. Cei care citesc eseuri, editoriale, interviuri, carti de analiza a societatii romanesti contemporane stiu ca se intilnesc frecvent cu aceste intrebari - si altele, neamintite aici - si ca nici una din explicatii nu ii satisface. Iar daca nu gasesc multumire intelectuala in raspunsurile mai mult sau mai putin elaborate, isi produc propriile raspunsuri, oscilind intre antropologie culturala ("asa sint ai nostri") si contextualism istoric ("sistemul sovietic ne-a deformat").
Batalia adevarata a fost intre cei care nu se impaca deloc cu ideea comunismului si cei care o accepta
Adevarul este ca exista intr-adevar doua Romanii, dar nu cele mentionate de d-na Mungiu. Exact acum un an, la alegerile prezidentiale din 12 decembrie 2004, le-am vazut pe ambele manifestindu-se pe deplin si sensibil egale. Cinci milioane de oameni au votat pentru Traian Basescu si cinci milioane de oameni au votat pentru Adrian Nastase. Diferenta dintre cei doi a fost minima la scara statistica. Batalia adevarata nu a fost intre candidatul dreptei si candidatul stingii, intre prim-ministru si primar sau intre reprezentantul mediului urban si cel al mediului rural. Batalia adevarata a fost intre cei care nu se impaca deloc cu ideea comunismului si cei care o accepta, mai ales ca a trecut. Batalia adevarata a fost intre cei care vor o condamnare istorica a comunismului si cei care spun ca se poate trai cu aceasta istorie, la urma urmei, Ceausescu e mort, iar oamenii nu vor sa se mai gindeasca la raul din trecut, ci la binele din viitor.
Daca ar fi adoptat ultima atitudine, germanii nu ar fi revenit niciodata printre primele natiuni ale lumii, italienii nu ar fi scapat de obsesia legionara, spaniolii si portughezii nu s-ar fi eliberat niciodata de umbrele trecutului dictatorial.
Nici una din intrebarile de mai sus nu-si va gasi vreodata un raspuns satisfacator daca, individual si colectiv, nu vom raspunde la intrebarea ce credem noi despre comunism sau socialism sau sistemul sovietic pe care l-am trait 45 de ani. Niciodata occidentalii nu ne vor privi cu incredere daca nu le alungam spaima pastrata in planul al doilea al inconstientului ca romanii se pot oricind intoarce, de data aceasta pe cale democratica, la forme de organizare sociala si politica pe care le-au abandonat in decembrie 1989. Dar nu despre neincrederea occidentalilor este vorba aici. Niciodata nu vom avea partide cu 60-70% din locurile din parlament, capabile sa conduca fara acele negocieri purtate la ceas de seara, in care se amesteca interese economice, idealuri politice, comportamente exemplare si relatii mafiote, in proportii greu de separat, daca nu vom identifica limpede cine se sprijina pe bani ascunsi, relatii mafiote, resturi de servicii secrete pentru a face politica si cine doreste doar sa satisfaca asteptarile electoratului.
Societatea romaneasca a trecut brusc de la controlul politic absolut, de la dominatia dogmatismului si autocratiei la o societate permisiva si deschisa. In decembrie 1989, nivelul de trai era atit de coborit, iar nivelul de aspiratii atit de ridicat, incit multi dintre noi au vrut sa uite cu bunastiinta ce virsta au, ce potential au, ce resurse au si s-au aruncat in lumea privata sau in noua lume a statului democratic cu toata vointa si putinta de care au fost in stare. Arareori, cind medicii sau zguduirile zilnice ne aduc aminte ce virsta avem, ne indreptam cu mintea catre tineretile noastre mincate de dogma, lipsuri si frica. Dar am depus cu totii efortul alungarii din memorie a ceea ce am trait, de parca uitarea ne-ar fi oferit si iertarea.
Muncim nu ca sa mincam, ci ca sa uitam
Adevarata lupta politica in Romania de astazi este lupta cu noi insine, despre noi insine si despre trecutul nostru murdar. Din cauza ca nu ne clarificam trecutul nu putem sa convingem pe nimeni, in primul rind pe noi insine, ca avem un prezent mai curat si ca ne indreptam catre un viitor decent.
Avem o extraordinara capacitate de disimulare, vizibila pentru cineva din afara societatii romanesti, dar de care noi nu sintem constienti. Muncim ca niste robi, cred ca fiecare dintre noi a avut dupa Revolutie perioade cu 14 ore de munca pe zi, inclusiv duminica. Muncim nu ca sa mincam, ci ca sa uitam. Sa uitam ca bunicii, parintii si chiar noi insine au fost obligati sa cedeze tot ce au avut statului si unei clici politice iresponsabile. Sa uitam ca sute de mii de preoti, intelectuali, tarani, politicieni, medici, negustori, muncitori, diplomati, profesori, invatatori au murit la Canal, in lagare de concentrare si in inchisori despre care chiar tortionarii sovietici spuneau ca au depasit limitele. Sa uitam ca am construit lucruri pe care putine natiuni in lume le-au facut, automobile, avioane, centrale nucleare, palate, sosele, case, dar ca eram cu ochii si cu mintea la furat un sac de porumb, o canistra de benzina, un top de hirtie, orice se putea lua, pentru a ne completa lipsurile de acasa. Sa uitam ca am omagiat niste analfabeti, tradatori de tara, al caror unic sistem de evaluare a performantei era constituit din rapoartele Securitatii. Sa uitam ca ne-am vindut conationalii germani si evrei, si eram pe cale sa pornim un razboi cu Ungaria pentru ca politrucii ne spuneau ca ungurii, taranii si pensionarii nu ne lasa sa ne indreptam spre luminoasele culmi ale socialismului multilateral dezvoltat.
Comunismul a fost adus de trupele sovietice care nu ar fi rezistat nici macar un an in tarile baltice sau din Europa centrala si de rasarit daca nu ar fi gasit aici o clica capabila de tradare, ai carei membri au fost in stare sa se omoare intre ei pentru zimbetul ocupantului si in stare sa distruga natiuni intregi pentru mentinerea la putere. Aceasta clica tradatoare ne-a condus 45 de ani si era cit pe ce sa ne transforme in cersetorii Europei. Aceasta clica ne-a cultivat ura impotriva rusilor (la fel de victime ca si noi), ungurilor, americanilor, evreilor si tiganilor. Aceasta clica a incercat, in primele zile ale Revolutiei din decembrie 1989, sa ne indrepte ura impotriva arabilor si palestinienilor, cu gindul ca poate vor scapa. Si intr-adevar, au scapat.
Societatea romaneasca nu a condamnat nici comunismul, nici securitatea, nici partidul comunist. Au fost condamnati penal si moral unii membri de partid, o greseala istorica, pentru ca la scara sociala nu condamni victimele, ci sistemul. Oamenii cauta o cale de comportare normala, civilizata in orice sistem politic, fie el discriminatoriu, nedrept, ilegitim sau eronat. Nu membrii de partid trebuie vinati, asa cum a facut o parte a presei la inceputul anilor 90, ci clica oportunista, din care istoric nu ai ce alege, care s-a inchinat ocupantului pentru a domina 45 de ani o tara care acum ar fi fost demult peste nivelul inregistrat astazi de multe tari membre NATO si UE. Sistemul stalinist care ne-a distrus copilaria, tineretea si maturitatea va continua sa isi faca simtita prezenta atita timp cit nu va fi pe deplin aruncat la lada de gunoi a istoriei, pentru a folosi o expresie din propriul lor arsenal.
Rapacitatea, spiritul de gasca, imoralitatea au devenit norme de comportare zilnica
Acest sistem se simte in comportamentul banditesc al unora dintre politicienii nostri, capabili sa faca pactul cu diavolul pentru un cont bancar mai bine garnisit, o masina mai scumpa si un concediu exotic. Coruptia care a cuprins clasa politica imediat dupa 13-15 iunie 1990 provine direct din convingerea celor cu functii de conducere in partid si cu angajamente la securitate ca sint pe cale sa piarda puterea politica, dar trebuie sa cistige puterea economica, pentru ca ne indreptam catre o societate in care banii cumpara totul. O societate in care traditional coruptia politica era izolata in citeva cercuri bine cunoscute (curtea lui Carol al II-lea, grupul lui Mihai Ica Antonescu) s-a trezit dintr-o data dominata de o clasa politica unde rapacitatea, spiritul de gasca, imoralitatea au devenit norme de comportare zilnica. Oameni din linia a doua si a treia a Securitatii si fostului partid comunist au devenit milionari, finantatori de partide, atotputernici in mass-media, iar angajatii lor, fara vina, au mentinut o confuzie interesata asupra trecutului. Oameni care totdeauna au aspirat sa fie parte din nomenclatura cu acces la magazine speciale, pasapoarte pastrate acasa si valuta convertibila (nu sint sigur ca mai tinara generatie stie ce spun eu aici) s-au transformat brusc in militanti pentru drepturile omului, jucatori pe bursa si directori ai unor corporatii multinationale active in Romania. Cum sa nu spui ca in Romania nu s-a schimbat nimic?
In decembrie 2004, ca si in decembrie 1989, speranta romanilor care nu s-au impacat niciodata cu fraza ca sistemul socialist - asa cum l-am trait noi - este o idee buna, dar aplicata prost, a fost ca noul sistem politic (in decembrie 1989) sau presedintele Traian Basescu (in decembrie 2004) vor aduce o lumina istorica asupra acestei lungi nopti ideologice a Romaniei. La fel, multi romani l-au creditat cu speranta pe Mircea Geoana cind a cistigat, impotriva oricarui calcul electoral, postul de presedinte al celui mai mare partid politic din Romania concurind democratic impotriva lui Ion Iliescu.
Faptul ca nu ai hotarit ce a fost bun si ce a fost rau in istoria ta si a tuturor celorlalti vine peste tine
Nici una din aceste sperante nu s-a implinit. Sistemul politic de dupa 1989 nu a condamnat nici Securitatea, nici partidul comunist, nici nomenclatura. Dimpotriva, s-au produs elaborari teoretice foarte sofisticate pentru a ne sugera ca drumul nostru fara Ceausescu, dar cu comunistii la putere ar fi fost mai eficient decit actualul drum, adeseori "fortat de puteri exterioare". Traian Basescu nu a miscat un deget nici in restituirea proprietatilor, nici in condamnarea securistilor, nici in eliminarea sistemului socialist de administratie publica sau de relatii internationale, nici in condamnarea actului din 13-15 iunie 1990, moment rusinos la scara geologica pentru spiritul Romaniei curate. Singura grupa profesionala care s-a ridicat deschis impotriva lui Ceausescu si a clicii sale, minerii, a fost folosita, in buna traditie stalinista, ca forta de izbire a grupurilor care solicitau o democratizare mai profunda si mai rapida a Romaniei. Iar Mircea Geoana, caruia publicul i-a oferit toata aprecierea dupa cursa electorala pierduta in fata lui Traian Basescu pentru primaria Capitalei, pare mai inclinat sa-si asigure linistea in partid pactizind cu beneficiarii teoriei ca iei puterea politica pentru a te imbogati, iar apoi iei puterea economica pentru a cumpara puterea politica. Noi intre noi. Fiecare cu feuda lui. Indiferent ce spun oamenii si institutiile internationale. Fiecare stiind despre celalalt lucruri care nu se pot spune public.
Nu sint, acestea, lucruri care nu te lasa sa dormi. Iti poti duce linistit viata cotidiana fara mari eforturi de uitare. Poti merge astazi in supermarketurile de la marginea orasului tau, unde in doua ore sa cumperi, la preturi jumatate cit in 1989, tot atitea bunuri cite cumparai intr-o luna in decembrie 1989. Poti sa bei o bere buna in fata televizorului, seara, schimbind cele zece canale romanesti si patruzeci straine, soptindu-ti in barba ca nu ai ce vedea la televiziune. Nici nu-ti mai aduci aminte ca acum saisprezece ani alergai dupa ligheane de aluminiu prin piata ca sa-ti faci o antena de prins bulgarii sau sirbii sau ungurii, dupa locul in care traiai. Dar din cind in cind, faptul ca nu ai hotarit ce a fost bun si ce a fost rau in istoria ta si a tuturor celorlalti vine peste tine. Cind este vorba sa fii invitat la inaltele intilniri ale lumii. Cind este vorba sa ti se ceara parerea despre diferite optiuni istorice. Cind te prezinti, ca politician, la fiecare patru ani, in fata electoratului roman, tacut si deloc convins ca securitatea si fostul partid comunist au disparut cu totul din viata noastra cotidiana.
In fiecare decembrie ar trebui sa ne gindim la aceste lucruri pina cind vom avea curajul sa ni le eliminam din suflete.
Miercuri, 22 decembrie 2005, in sedinta de Guvern, s-a aprobat infiintarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania. La 16 ani de la Revolutie.
