Mergi la conţinutul principal

Decalogul Monicăi Macovei

Sub genericul "Bătălia pe proiecte", cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" îţi prezintă cei mai importanţi candidaţi la alegerile din noiembrie şi programele lor. Fiindcă e bine să fii informat şi să ştii ce votezi. Astăzi, Monica Macovei, candidat independent.

 

Cu 40 de legi adoptate în primul mandat de europarlamentar, Monica Macovei este cel mai de succes europarlamentar român. Macovei a fost ministrul Justiţiei care a promovat reforma reală a sistemului judiciar şi măsuri anticorupţie fără precedent. Este creatoarea Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) şi tot ea a pus bazele Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţii care au început curăţenia pe scena politică, activitatea lor anticorupţie fiind apreciată în Europa şi Statele Unite. Tot Monica Macovei a introdus obligativitatea completării declaraţiilor de avere şi interese pentru funcţionari şi politicieni, aşa încât aceştia să nu-şi mai poată ascunde averile nejustificate, iar în Parlamentul European a scris şi negociat Directiva pentru confiscare extinsă, ce vizează confiscarea averilor celor condamnaţi pentru corupţie ori crimă, chiar dacă acestea sunt trecute pe numele unor rude.
Monica Macovei şi-a început cariera de procuror (1983 - 1997) instrumentând cazuri penale non-politice de furt, tâlhărie, vătămare etc. La începutul anilor 90, a investigat cazurile de încălcare a drepturilor omului din timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990. A făcut cercetări cu privire la arestările ilegale şi a scos de sub urmărirea penală oameni nevinovaţi care fuseseră reţinuţi ilegal între 13-15 iunie 1990, apoi a elaborat un raport detaliat al abuzurilor din iunie 1990. Hărţuită de superiori, Monica Macovei a demisionat din funcţia de procuror în 1997 şi a devenit avocat al drepturilor omului şi, mai târziu, preşedinte al ONG-ului specializat în apărarea drepturilor omului APADOR-CH (1999-2004).
Monica Macovei a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1978 - 1982) şi are un Master în Drept Constituţional Comparat la Universitatea Central-Europeană (1992-1993). Pentru cea mai înaltă poziţie în stat, ea candidează ca independent.

 

Programul politic al Monicăi Macovei este împărţit pe zece capitole ce amintesc de cele 10 porunci din Vechiul Testament. Sunt, în fond, cele zece angajamente pe care Macovei şi le ia faţă de alegători şi care conturează modelul ei de preşedinte.

1. Să nu ai alţi stăpâni decât cetăţeanul

"Voi fi angajatul vostru, nu un stăpân peste ţară, care se amestecă în toate şi ştie totul. Logica mea este: alegându-mă, vă angajaţi un Preşedinte pentru oameni, şi nu pentru politicieni şi clicile lor", promite Macovei. Ea se angajează că se va implica în eliminarea tuturor imunităţilor pe care şi le-au însuşit demnitarii români pentru a se feri de Justiţie şi că va cere respectarea referendumului al cărui rezultat certifică faptul că Parlamentul nu poate avea mai mult de 300 de parlamentari. "Voi face toate eforturile ca acest lucru să se întâmple încă din 2016, odată cu alegerile pentru noul Parlament. Voi insista pentru reducerea cheltuielilor Parlamentului actual cu 50% faţă de nivelul de astăzi. Un stat îndatorat, unde mulţi oameni îşi duc viaţa de azi pe mâine, nu poate susţine un Parlament bogat", arată Macovei. Ea militează pentru un nou sistem de vot, pentru votul electronic şi pentru simplificarea înfiinţării partidelor politice.

2. Să nu trădezi interesul naţional

"Interesul României este la Vest. Voi menţine fermă orientarea pro-occidentală a ţării. Ca şef al politicii externe, voi definitiva integrarea României în UE, prin aderarea la spaţiul Schengen şi adoptarea monedei euro în decursul mandatului meu", arată Macovei în programul său politic. Ea subliniază importanţa apartenenţei la NATO şi promite întărirea parteneriatului cu SUA, "garanţia libertăţii şi securităţii naţionale". Macovei accentuează nevoia de independenţă energetică şi indică energia nucleară ca principală soluţie, dublată de fructificarea resurselor de gaz şi petrol din Marea Neagră, alături de exploatarea capacităţilor de energie nepoluantă (eoliană, hidrocentrale etc.).

3. Să nu ataci instituţiile statului

"Voi fi arbitru, nu jucător, nici simplu spectator, dar voi avea mereu cartonaşul roşu la îndemână şi voi sancţiona public orice încălcare a legii. Preşedintele are faţă de oameni datoria de a veghea respectarea legii şi buna funcţionare a instituţiilor", susţine Monica Macovei. Ea spune că va promova reforma constituţională abandonată de partide şi că va veghea ca guvernul să nu se mai substituie Parlamentului, aşa încât să înceteze cu legiferarea prin ordonanţe de urgenţă, care este un abuz. "Prim-ministrul este responsabil pentru buna guvernare a ţării. El este propus de Preşedinte şi, în consecinţă, este necesară introducerea unei proceduri de încetare a mandatului premierului în oglindă cu procedura de numire", arată Macovei care vizează continuarea reformei în Justiţie: "Propun, de asemenea, un sistem de justiţie eficient, de tip american, cu procese care se judecă în fiecare zi până la terminarea lor. Susţin o practică judiciară unitară, pentru că justiţia nu este o loterie".

4. Să nu furi şi să nu risipeşti banul public

Viziunea Monicăi Macovei asupra statului este aceea a statului minimal. "Principala sursă a corupţiei e statul. Nu e destul să pedepseşti corupţii şi hoţii, trebuie să le elimini sursele de îmbogăţire frauduloasă. Vreau un stat minimal, care să se ocupe de funcţiile esenţiale: apărare, siguranţă, justiţie, monedă şi fiscalitate, diplomaţie. De restul se ocupă cetăţenii liberi", explică Macovei pentru care "proprietatea este sfântă". "Furtul comunist şi perpetuarea nedreptăţii au generat sărăcie şi suferinţă", arată Macovei care militează pentru o privatizare generală. "Trebuie privatizate întreprinderile şi regiile de stat, prost gestionate şi căpuşate de 25 de ani. Statul să rămână proprietar numai asupra companiilor de care depinde siguranţa naţională şi să le gestioneze eficient". Ea explică faptul că singurul sistem economic firesc, viabil şi universal profitabil este cel capitalist, bazat pe libertate, iniţiativă, merit, muncă şi recompensă.

5. Să nu minţi, să nu plagiezi, să nu calomniezi, să nu mituieşti

"Criza României este una morală. Se minte, se fură, se înjură, se manipulează. Voi insista să reintroducem un limbaj civilizat în dezbaterea politică şi în discursul public din România. Trebuie să ne despărţim printr-un efort de voinţă de limbajul de lemn al comunismului şi de limbajul mincinos, vulgar şi golănesc al tranziţiei. Voi fi un preşedinte integru şi serios, care ia decizii bazate pe morală şi lege", spune Macovei. Ea explică importanţa libertăţii de exprimare şi absurdul includerii în Codul Penal a insultei şi calomniei. Macovei spune că va lupta pentru reformarea unor instituţii precum CNA-ul, dar şi pentru obligarea mogulilor să-şi asume public trusturile media, "condiţie în care declararea lor drept „independente" este neavenită. De asemenea, sursele de finanţare ale trusturilor de presă vor fi făcute publice". Macovei insistă pe importanţa educaţiei şi pe nevoia de reformă în sistem. "Universităţile şi şcolile formează caracterul tinerilor. Ele trebuie să fie curăţate de nepotism şi corupţie, de plagiatori, impostori şi politruci. Universităţile şi scolile trebuie să ofere modele de merit, virtute şi ştiinţă într-o societate în care, acum, domneşte confuzia valorilor".

6. Să-ţi înmulţeşti banii şi creaţia

Lipsa predictibilităţii este una din marile probleme ale economiei româneşti, arată Monica Macovei, în programul său politic. "Orice modificare de cod fiscal în situaţii de excepţie se va face numai după consultări cu mediul de afaceri - multinaţionale şi antreprenori români", este soluţia indicată de Macovei.
Ea arată că "Ministerul de Finanţe şi ANAF trebuie să înceteze să mai piardă vremea tracasând orbeşte pe toată lumea. În schimb, trebuie să facă analize de risc şi să se concentreze pe zonele unde se face evaziune pe scară mare. Blocarea conturilor IMM-urilor trebuie să se poată face numai prin decizie judecătorească". Ea militează pentru menţinerea cotei unice de 16% şi militează pentru debirocratizare, pentru reformarea ANAF, pentru un sistem suplu dar performant în administraţie şi pentru stabilirea unor domenii prioritare în economie.

7. Să-ţi educi copiii

"Să formăm oameni care să gândească liber şi care să aibă discernământ în alegerile proprii. Aceşti oameni liberi trebuie să fie instruiţi să poată munci în secolul 21", consideră Macovei care avertizează asupra crizei sistemului de educaţie. "Educaţia e prioritate naţională şi trebuie să i se aloce 6% din PIB în mod real, nu doar pe hârtie. Avem nevoie şi de o politică severă şi coerentă de contracarare a abandonului şcolar. În România există aproape un sfert de milion de copii analfabeţi", avertizează Macovei. Ea arată o altă problemă a societăţii româneşti şi subliniază nevoia de creştere a natalităţii. "Voi milita pentru crearea unui program naţional de stimulare a natalităţii cu respectarea libertăţii individuale şi de cuplu, şi de sprijinire a mamelor active".

8. Să-ţi respecţi părinţii şi să-ţi ajuţi semenii

Componenta socială din programul Monicăi Macovei are în vedere sistemul de sănătate unde sunt necesare implementarea unor standarde de cost. Exodul medicilor şi al asistenţilor medicali este o altă problemă cu care se confruntă România şi pentru care, în viziunea Monicăi Macovei, există soluţii. "Exodul cadrelor medicale devine pe zi ce trece un risc pentru naţiune. Medicii şi asistentele emigrează în masă, câte 4.000 pe an. Conform calculelor experţilor, salariile la nivel mediu european în sector ar costa în jur de 250 milioane euro anual. Ţinând cont că plecarea medicilor ne-a costat până acum 1 miliard de euro numai în pregătirea efectuată, per total vom face o economie", se arată în proiectul său de ţară.
În ceea ce priveşte pensiile, ea arată faptul că "pensia e ban economisit, nu cadou de la stat. Statul este obligat să asigure pensionarilor un trai decent după o viaţă de muncă", dar subliniază că trebuie eliminate regimurile preferenţiale de pensii

9. Să cultivi solul şi să protejezi natura

Protejarea naturii este una dintre priorităţile Monicăi Macovei care avertizează asupra dezastrului din pădurile României. "În România sunt defrişate 3 hectare de pădure în fiecare oră. Defrişarea în ritmul actual va aduce prejudicii inimaginabile pe termen mediu: afectarea turismului şi a agriculturii, inundaţii, deşertificare, poluare şi distrugerea ecosistemelor. Tăierea abuzivă a pădurilor şi otrăvirea apelor pentru profit trebuie să înceteze. Avem nevoie de legi dure împotriva defrişării şi poluării. Cei care poluează trebuie să suporte costul depoluării, cei ce defrişează ilegal trebuie să fie obligaţi să reîmpădurească".

10. Să-ţi respecţi identitatea, valorile şi trecutul ca să ai un viitor

"Preşedintele trebuie să fie în toate un model pentru naţiune. Voi face toate eforturile să reprezint demn, profesionist şi integru valorile naţiunii şi diversitatea identitară a tuturor cetăţenilor români, indiferent de limba maternă, credinţa religioasă sau opţiunile personale. Vă asigur că voi fi altfel decât ei, că voi fi preşedintele vostru, şi nu al lor, că, din clipa în care voi depune jurământul, voi fi angajatul poporului român", este promisiunea Monicăi Macovei pentru alegătorii ei. Ea îşi manifestă ataşamentul pentru valorile creştine, dar subliniază că una dintre acestea este chiar toleranţa. "Bazele civilizaţiei noastre sunt creştine. Sunt credincioasă, dar respect libertatea de gândire şi conştiinţă a fiecăruia şi m-am luptat mereu pentru dreptul oamenilor de a avea alte opţiuni sau opinii decât majoritatea. Ca şi Iisus, adevăratul creştin este bun, tolerant şi iubitor, nu fundamentalist şi discriminator", arată Macovei care subliniază că separaţia Bisericii faţă de Stat este una la care nu trebuie să renunţăm. "România ar arăta altfel dacă oamenii politici ar respecta măcar două dintre porunci: să nu minţi, să nu furi", mai spune Macovei.
Întregul program politic al Monicăi Macovei poate fi citit pe www.macoveipresedinte.ro

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro