Mergi la conţinutul principal

Decă vrea la butoanele Finanţelor locale

* între timp, Curtea Constituţională s-a pronunţat în cazul celebrei OUG 37/2009, iar Decă a cerut repunerea pe rol a dosarului său * primul termen a fost stabilit pentru 19 ianuarie 2010 *

Fostul director de la Finanţe, Ilie Decă, se luptă pentru a-şi recupera fotoliul de pe care a fost alungat în primăvară. După exemplul lui Marcel Constantin, fostul şef al Gărzii Financiare, el a dat în judecată Ministerul Finanţelor Publice supărat peste măsură că a fost tras pe linie moartă. Decă s-a plâns că demiterea s-a făcut exclusiv pe criterii politice şi i-ar fi lezat drepturi constituţionale precum dreptul la muncă şi la un trai decent. Deşi procesul stagnase de prin vară când ajunsese pe masa de lucru a Curţii Constituţionale, acum Decă se pregăteşte pentru reluarea procesului la Curtea de Apel Galaţi unde a formulat plângerea iniţială. De altfel, la ultimul termen din proces, el a cerut instanţei gălăţene să recupereze de la Curtea Constituţională dosarul pentru a-l repune pe rol. De ce această mişcare? Simplu: între timp completul Curţii Constituţionale s-a pronunţat în ceea ce priveşte actul normativ pe care guvernarea roş-portocalie şi-a fundamentat înscăunarea propriilor reprezentanţi la şefia deconcentratelor ministeriale. Practic, decizia Curţii îi aduce mult vânt din pupa lui Decă întrucât indirect i se dă dreptate, spunându-se că actul în baza căruia a fost demis şi i s-a desfiinţat postul de conducere a fost neconstituţional.

Reluarea procesului "Decă", programată pentru ianuarie, anul viitor

"Serialul" Ilie Decă a început în primăvara acestui an, mai precis în aprilie odată cu emiterea unui ordin ministerial prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de director executiv la nivelul direcţiilor judeţene ale finanţelor publice. Ordinul a avut ca efect implicit şi încetarea mandatului lui Decă. Prin plângerea depusă la Curtea de Apel Galaţi, fostul director a solicitat anularea măsurii dispuse de MFP pe care o consideră nelegală atâta vreme cât a ocupat postul de conducere în urma unui concurs. Mai mult, el susţine că, de fapt, ordinul urmăreşte, în mod evident, sub aparenţa desfiinţării funcţiei publice, înlăturarea sa de la şefia instituţiei. De asemenea, pe lângă criticile de nelegalitate pe fond ale acestei măsuri, Decă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a celebrei OUG nr.37/2009, actul normativ care a stat la baza demiterii, la nivel naţional, a şefilor de deconcentrate, susţinând că încalcă drepturi fundamentale prevăzute în Constituţia României. Instanţa gălăţeană a fost de acord cu fostul şef de la Finanţe opinând că în primul rând măsura aplicată de MFP încalcă principiul predictibilităţii. "În acest fel nesiguranţa stabilităţii într-o funcţie publică de genul celei ocupate de reclamant a fost reglementată ca o regulă de drept discreţionară, oricând aplicabilă la dispoziţia Executivului", a opinat completul Curţii de Apel Galaţi atunci când a soluţionat cererea lui Decă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea instanţa a apreciat că prin OUG 37/2009 o mare categorie de funcţionari publici cu funcţii de conducere şi-au pierdut posturile contrar textelor articolelor 41 şi 47 din Constituţie care recunoaşte dreptul la muncă, la protecţia muncii şi la un trai decent. Pe acest fundament logic, completul a dispus în vara acestui an să trimită la Curtea Constituţională dosarul Decă pentru a fi judecată excepţia invocată de reclamant. La finele lunii octombrie, după ce Curtea se pronunţase în legătură cu OUG nr. 37/2009, fostul şef al Finanţelor locale revine cu o nouă cerere la CA Galaţi prin care solicită repunerea pe rol a cauzei: "Vă rog să vă aplecaţi cu înţelepciune asupra cazului meu şi să observaţi că atâta timp cât OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, toate efectele juridice derivate din aceasta trebuie să înceteze". La ultimul termen în proces, mai precis în data de 26 noiembrie, instanţa gălăţeană a aprobat cererea şi a dispus transmiterea unei adrese către Curtea Constituţională a României privind restituirea dosarului Decă. De asemenea CA Galaţi a stabilit ca următorul termen în proces să fie pe 19 ianuarie 2010. Reporterii "Obiectiv au încercat să obţină şi punctul de vedere al fostului şef de la Finanţe, însă acesta nu a fost de găsit la telefon.

Acelaşi război, dar pe fronturi diferite

Alături de Ilie Decă se luptă în instanţă pentru repunerea în funcţie şi colegul de la Garda Financiară, Marcel Constantin. În afară de Ministerul de Finanţe, şi cel al Agriculturii a fost chemat în judecată, într-un proces iniţiat de Daniela Militaru, şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Brăila. De altfel este singura din grup care s-a menţinut pe post, ea fiind repusă în drepturi prin decizie a instanţei. În ceea ce-i priveşte pe Constantin şi Decă, ambii înlocuiţi, ei au ales posturi de conducere inferioare celor ocupate înainte şi au părăsit fotoliile de şefi supremi în instituţii.
Important de menţionat este că şi Constantin a repurtat o primă victorie în lupta cu MFP întrucât instanţa gălăţeană a dispus la ultimul termen suspendarea, până la soluţionarea pe fond, a ordinului prin care a fost demis. Ministerul de Finanţe a anunţat imediat după decizia CA Galaţi că ar vrea să aplice decizia instanţei gălăţene dar nu prea are cum: funcţia de conducere pe care o râvneşte Marcel Constantin a fost desfiinţată. În schimb a fost înfiinţată funcţia de director coordonator pe care a ocupat-o de câteva săptămâni, Viorel Munteanu, el obţinând 82,5 puncte în urma evaluării în cadrul concursului organizat la Bucureşti pentru ocuparea postului de conducere a instituţiei. Pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila, postul de conducere este ocupat, încă din primăvară, de Vasile Abraşu, postul acestuia nefiind declarat vacant şi scos la concurs în toamna acestui an după retragerea PSD de la Guvernare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro