Mergi la conţinutul principal

De Paşte, 850 de porţii de mâncare au ajuns la angajaţii spitalelor brăilene

• gestul a fost făcut de producătorii din Salcia Tudor, în colaborare cu restaurantele “Danimex” şi “Donaris”

 

Cadrele medicale din spitalele brăilene care au fost la datorie de Paşte au avut surpriza de a se bucura de o masă de sărbătoare. În prima şi a doua zi de Paşte, 850 de porţii de mâncare au ajuns la aceştia, după o iniţiativă a producătorilor din Sacia Tudor, sprijiniţi de primărie şi restaurantele “Danimex” şi “Donaris”.

Ideea acestui gest a fost pentru a marca Festivalul “Brânzei de Gulianca”, organizat de obicei în această perioadă. Cum anul acesta brăilenii nu se vor mai putea bucura de spectacolul ce are loc pe islazul de la marginea satului Gulianca, producătorii din zonă s-au gândit să ofere produsele lor pentru a fi preparate şi livrate tuturor angajaţilor din spitale care s-au aflat la muncă de Paşte.

Gestul lor a fost făcut în semn de solidaritate cu lupta eroilor din prima linie cu COVID-19.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro