Mergi la conţinutul principal

De la moară la spital

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în judecată pe Costel Pintilie, zis "Picioruş", din comuna Roşiori, autorul unei agresiuni petrecute în luna mai, în localitatea brăileană. Iniţial, Pintilie a fost anchetat pentru tentativă de omor, însă ulterior oamenii legii au decis să fie deferit justiţiei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Potrivit procurorului criminalist, în după-amiaza zilei de 6 mai 2014, la ora 16:30, Adrian Chiriţescu se întorcea de la moara din comuna Roşiori împreună cu doi consăteni, Sorin şi Radu, când s-au hotărât să se oprească la cafe-barul II "Pucheanu Romică", să bea bere. Cei trei au luat câte o bere şi s-au aşezat afară, pe terasa barului. În acel moment şi-a făcut apariţia Costel Pintilie, zis "Picioruş", care, beat fiind, a început să-i înjure pe cei care treceau pe stradă, prin faţa localului. Pentru a evita un conflict, Chiriţescu şi amicii lui au părăsit terasa şi s-au dus să bea bere lângă atelajul hipo cu care veniseră de la moară, precizează anchetatorii.
La scurt timp, "Picioruş" a început să-i înjure pe cei trei consăteni, iar aceştia, pe bună dreptate, l-au ignorat. Adrian a intrat apoi în local, ca să mai cumepere o bere, însă a dat nas în nas cu inculpatul care a continuat să-i adreseze injurii. I-a spus să se potolească şi, drept răspuns, Costel Pintilie a pus mâna pe o furcă. Agresorul a fost dezarmat la timp de însoţitorul lui Chiriţescu, Sorin, însă nici vorbă să se potolească.
Sorin şi Adrian se aflau la o distanţă de aproximativ 6-7 metri de inculpat, când acesta a luat o sticlă de bere şi a aruncat-o spre ei. Sorin s-a ferit, dar Adrian Chiriţescu n-a mai apucat să facă acest lucru, fiind lovit în partea stângă a capului. În urma loviturii deosebit de puternice primite în cap, tânărul a rămas inconştient timp de câteva minute, iar cei prezenţi au chemat un echipaj medical de la SAJ. Agresorul s-a potolit şi a plecat acasă.
Adrian Chiriţescu a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, apoi la Spitalul "Sf. Apostol Andrei" Galaţi - cu diagnosticul fractură parietală stânga - având nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale. Potrivit raportului medico-legal, leziunile suferite nu i-au pus viaţa în primejdie, motiv pentru care autorul agresiunii a scăpat de acuzaţia de tentativă de omor. Costel Pintilie va fi judecat pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 din noul Cod penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro