Se spune că, în preajma sărbătorilor religioase, trebuie să fim mai buni, să oferim daruri celor dragi, celor singuri sau celor nevoiaşi, să ne împăcăm cu toată lumea şi să ne cerem iertare dacă am greşit. Se spune că, de Crăciun, tot omul e mai bun. Dar, poţi fi cu adevărat mai bun doar câteva zile, dacă în tot restul anului ţi-ai bătut joc de tot ce este creştinesc, de tot ce înseamnă tradiţie şi obiceiuri, de tot ce ne reprezintă pe noi ca neam şi ţară? În urmă cu 29 de ani, am crezut că putem schimba istoria. Când Timişoara a devenit primul oraş liber din România şi flacăra revoltei - pentru că revoluţie nu pot să îi spun - a cuprins toată ţara, mi-am pus tricolorul pe mâna din dreptul inimii şi m-am strecurat, printre gloanţe, pe platoul din faţa Primăriei din Brăila. Nu m-am înghesuit la balcon să prind microfonul, pentru a încrimina epoca de aur şi pentru a cere moartea dictatorului, nu mi-am scris numele pe lista revoluţionarilor care se băteau cu pumnii în piept că vor schimba faţa şi destinul României... Atunci, în decembrie 1989, mi-am lăsat copilul în casă şi am fost acolo, în punctul fierbinte al Brăilei - aşa cum am fost şi în august 2018 în Piaţa Victoriei din Bucureşti, când ne-au gazat jandarmii - pentru că încă mai credeam în dreptate, în democraţie şi în libertate. Nu mi s-a părut un gest creştinesc faptul că, în ziua de Crăciun, românii şi-au pus la zid conducătorul şi l-au împuşcat fără o judecată dreaptă. Am spus atunci că blestemul ne va urmări şi că se va întoarce înzecit asupra acestui popor oropsit de soartă, dar am crezut că sângele vărsat de copiii nevinovaţi care au luptat pentru libertatea noastră ne va spăla păcatele. N-a fost însă să fie aşa. După 29 de ani de la “deranjul” din decembrie, suntem în pragul unei noi dictaturi. După 29 de ani în care România a devenit doar un furnizor de forţă de muncă pentru lumea civilizată, o ţară care exportă inteligenţă, din care s-a furat tot ce se putea fura, iar politicienii au moţăit pe banii noştri în Parlament şi au făcut legi doar pentru ei şi pentru gaşca de corupţi din care fac parte, nu pot să mai cred în dreptate, democraţie şi libertate.
Când lucram în radio, glumeam, spunând că microfonul îl prinde acela care ţipă mai tare... Asta s-a întâmplat şi în politica postdecembristă. Puterea a fost acaparată în ultima vreme de un impostor, care a reuşit să manipuleze, să mintă şi să umilească o ţară întreagă, iar noi am devenit din ce în ce mai neîncrezători şi mai sceptici în viitorul acestei ţări. La 29 de ani de la evenimentele din decembrie, guvernanţii noştri dau legi doar în favoarea lor, a hoţilor de orice fel şi în favoarea penalilor care ne conduc. Nu aduc un omagiu celor care şi-au vărsat sângele pentru o Românie demnă şi civilizată, nu încurajează învăţământul, cultura sau sportul, nu ridică spitale sau şcoli, nu fac autostrăzi sau alte construcţii. Guvernanţii acestei Românii corupte îi cântă osanale unui păpuşar penal, care a reuşit să îi pună pe jar pe toţi cei care încă mai credeau în dreptate şi adevăr, care încă mai credeau în eroii care au murit sau în magia de sărbători.
În spiritul Crăciunului, în aceste zile, ar trebui să fim mai buni. Să îi iertăm pe cei ce ne-au greşit şi să ne cerem iertare de la cei pe care i-au supărat, cu sau fără voia noastră. În aceste zile, Liviu Dragnea îşi cere iertare doar de la puşcăriaşi şi vrea să facă o faptă bună, eliberându-i şi îngroşând astfel numărul hoţilor aflaţi în libertate. De la noi, cei care nu suntem de partea cealaltă a gratiilor, nu are cum să îşi ceară iertare, pentru că, la rândul nostru, nici noi nu îl putem ierta pentru tot răul făcut, chiar dacă vine Crăciunul.
