Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

De ce Senatului nu i se mai ridică ştacheta la 69

Puterea nu e în stare să-şi strângă numărul de aleşi necesari pentru a-şi trece propriile proiecte legislative, ştiut fiind faptul că opoziţia, în tot acest mandat, nu s-a abătut de la rolul său de Gică Contra, adică votează întotdeauna invers decât senatorii coaliţiei de guvernare, indiferent ce. Asta a constatat şi premierul deunăzi, când s-a plâns că, de când e în fruntea Guvernului, niciodată, în aceşti ani, nu a beneficiat de un sprijin din tabăra adversă pentru adoptarea unor măsuri care să ţină de beneficiul ţării. Alţii dau vina pe faptul că cinci dintre senatorii coaliţiei sunt miniştri, deci în mod obişnuit absenţi la lucrări. Cu toate că - chiar deunăzi s-a întâmplat - câte un senator mai sare pârleazul în ograda puterii, diferenţa dintre cele două tabere este prea mică, astfel că un proiect de lege are de multe ori nevoie măcar de prezenţa celor din opoziţie, pentru cvorum în sala de şedinţe (minim 69 de membri prezenţi), iar dacă mai e şi lege organică atunci îi trebuie voturi cât jumătate din efectivul total al senatorilor (69 din 137).

După ce a constatat că proiectul Legii asistenţei sociale nu mai apucă să intre în dezbateri, deşi Biroul Permanent a Senatului e dominat de pedelişti, primul ministru a dat vina pe opoziţie, care, la rândul ei, a făcut din nou jocurile în sală, pe fondul absenţei mai multor aleşi ai puterii. Proiectul, unul dintre obiectivele asumate de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, are termen de adoptare tacită data de 3 noiembrie, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest caz. Ce câştigă opoziţia ţinând proiectul la sertar? - nimic altceva decât întârzierea adoptării lui, care ar avea ca efect suprimarea sau reducerea unor plăţi, adică economii la buget. În general, plata milioanelor de asistaţi social era văzută până acum ca aducătoare de voturi, ceea ce face cu atât mai curioasă amânarea dezbaterii legii, altminteri o urgenţă din pachetul legislativ convenit cu FMI. Aşadar, nu câştigă nimeni, nici de la putere, nici de la opoziţie. Ca de obicei, pierd cei care i-au trimis pe chiulangii în Parlament.

Dar opoziţia n-ar avea prea multe şanse să ţină în şah activitatea la Senat fără ajutorul dezinteresat al unor "indignaţi" de faptul că au fost daţi la o parte din funcţiile care asigurau pâinea, cuţitul şi partea leului. Descinderea şefului PDL între senatorii partidului, zilele trecute, arată că aceştia se află deja în plină frondă. Vasile Blaga, de exemplu, i-a reproşat că partidul nu are nicio strategie pentru alegeri, dar că, în schimb, are parte de "tot felul de filozofi gen Voinescu şi Macovei". Înfrângerea PDL pe care o întrevăd ei la anul îi sperie mai tare decât faptul că senatorii nu-şi văd de treabă. Această perspectivă, precum şi faptul că unii sunt plecaţi cu Albă ca Zăpada, fac ca numărul 69 să fie deseori greu de atins, semn că aleşii din Senat se simt mult mai confortabil - s-o spunem pe româneşte - frecând menta.




Categorie articol: 

Comentarii