Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

De ce să nu dezgropăm morţii?

Cu siguranţă, când jocurile murdare şi lupta pentru putere au pus stăpânire pe minţile înfierbântate de politica dâmboviţeană, revolta celor ieşiţi în stradă cu peste 26 de ani în urmă nu mai slujeşte acum nimănui şi, pentru cei care trag "concluziile politice adecvate", morţi sunt cei muriţi.
"Acum, să stăm să tot plângem morţii"? Să redeschidem dosare? La Revoluţie au murit 709 persoane, 1.855 au fost împuşcate, alte 343 rănite în alte împrejurări şi 924 reţinute. Ei, şi?
În ciuda acestor cifre, a pierderii de vieţi omeneşti, nu există niciun vinovat.
Dosarul a fost clasat în toamna anului trecut. Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din Decembrie 1989, iar acum fostul preşedinte Iliescu ne urechează cu neruşinare că stăm să ne tot plângem morţii, în loc să tragem concluziile politice adecvate.
Dar, cum să tragem nişte concluzii adecvate, când adevărul este ascuns de peste un sfert de secol în mocirla politică, iar istoria neamului pare să devină un manual de căţărare pe stânca Puterii?
Pentru cei care s-au spălat pe mâini de sângele unor tineri nevinovaţi, revolta din Decembrie 89 poate că înseamnă doar câteva sacrificii umane. Dar pentru noi, cei rămaşi în bezna aşteptării, care nu vom şti niciodată adevărul?
Pentru noi, eroii căzuţi în Decembrie 1989 reprezintă o jertfă adusă libertăţii ce bătea atunci la porţile ţărilor din fostul bloc comunist. Între timp, am uitat că noi, spre deosebire de unguri, de cehi, polonezi sau bulgari, am schimbat cu sânge cursul istoriei; iar astăzi, suntem din nou îndemnaţi la uitare.
Cu acelaşi glas care îi îndemna pe tineri să apere Televiziunea Română sau pe mineri să planteze panseluţe în Bucureşti, tătuca Iliescu ne îndeamnă acum să nu dezgropăm morţii. Dar morţii din puşcării, de la canal, victimele oricărui Vişinescu sau eroii din Decembrie 89 nu sunt "morţii nimănui".
Sunt fraţii, părinţii sau copiii noştri, plecaţi prea devreme din această lume nedreaptă şi, cât timp vom mai avea lacrimi, îi vom plânge la rădăcina crucii, vom cere să aflăm adevărul şi să fie pedepsiţi călăii lor.
Noi, care am zidit-o pe Ana cu mâinile meşterului Manole şi ne-am jertfit încă o dată eroii pe altarul democraţiei în binecunoscutul stil mioritic, suntem îndemnaţi să ne lepădăm de trecut ca de o măsea stricată şi să aruncăm adevărul la coşul de gunoi al istoriei.
Dar ce istorie şi care revoluţie? O mişcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane, cum ar spune fostul preşedinte Iliescu, dregându-şi declaraţiile eliptice şi rânjind de pe soclul ridicat pe cadavre.

 




Categorie articol: 

Comentarii