Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

De ce nu se face sex în instituţiile publice

Bravo, musiu! Care va să zică - nu că ne-am fi închipuit că e altfel, dar nu a mai recunoscut-o nimeni atât de tranşant până acum - aşa stau lucrurile pe moşiile astea bugetare. Te-ai trezit pus peste noapte director la nu ştiu ce direcţie, inspectorat sau companie de stat, adu-ţi, frate, toate neamurile tale ori ale prietenilor şi transformă instituţia într-o Asociaţie Familială. Păi, dacă tu nu-i ajuţi p-ai tăi să treacă de criză, cine s-o facă, nu? La urma urmei, nu-i aşa şi la Finanţe, la domnul Decă, care l-a supărat şi pe domn' ministru cu numărul de rude angajate în instituţia pe care o conduce, şi uite că nu s-a întâmplat nimic? Nu-i aşa şi la Jandarmi, unde domnu' Silion - instalat la şefie pe când frate-său era mare ştab prin minister - şi-a adus şi băiatul în instituţie? Nu-i aşa şi prin învăţământ, prin primării, prefecturi şi consilii judeţene? Aşa-i, frăţie!

Peste tot e aşa, iar dacă eu, contribuabilul, apuc să mă cert cu vreun funcţionar, o să aflu că mi-am pus în cap tot ministerul de care aparţine fiindcă s-a supărat ta'su care-i director şi l-a sunat pe fra'su care-i secretar de stat sau portar cu ghiul şi cu ceafa lată. Şi mai vreţi să vă plângă lumea de milă când vi se taie salariile, sporurile de zâmbet şi primele de vacanţă? Apăi, ce să zic? Până nu vă faceţi curăţenie prin ogradă, nu o să vărs o lacrimă pentru neamurile voastre cu salariile tăiate ori disponibilizate, fiindcă ştiu că, în cea mai mare parte, au fost angajate pe pile. Ba chiar o să fac haz de necaz şi o să vă întreb dacă ştiţi de ce nu se face sex în instituţiile publice şi la CUP Dunărea. Pentru că toţi angajaţii sunt rude între ei, de-aia.




Categorie articol: 

Comentarii