Mergi la conţinutul principal

De ce nu joacă Halep în echipa României

Simona Halep nu va fi pe teren în meciul pe care România îl va disputa împotriva Cehiei, în sferturile Fed Cup - competiţia feminină inter-ţări echivalentă Cupei Davis. Numărul doi mondial a făcut acest anunţ într-un comunicat remis HotNews.ro. „Cu părere de rău, ţin să anunţ că sunt nevoită să renunţ la participarea la Fed Cup, deoarece voi fi supusă unei intervenţii chirurgicale", a explicat Simona.
Halep s-a referit şi la parcursul deloc satisfăcător pe care l-a avut la începutul acestui an: „Să joc la Fed Cup a însemnat şi înseamnă foarte mult pentru mine, de aceea sunt dezamăgită că nu pot participa din nou alături de echipă. (jucătoarea face aluzie la absenţa ei, în aprilie anul trecut, de la întâlnirea România-Canada, turneu câştigat până la urmă de românce cu scorul general de 3-2, n.r.)
Ultimele 6 săptămâni au fost extrem de dificile pentru mine, având infecţie la stomac, nas şi ureche. Aceasta a fost una dintre cele mai grele perioade sportive, deoarece nu am avut posibilitatea să mă antrenez la capacitate maximă, chiar dacă am fost sub tratament antibiotic.
Am încercat să dau tot ce pot în Australia, dar, din cauza infecţiilor existente, din păcate am înrăutăţit lucrurile, încercând să trag de mine să joc la Grand Slam", precizează Halep în comunicatul său.
România va întâlni Cehia în sferturile de finală ale FedCup, disputa urmând să aibă loc pe 6 şi 7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Se va juca după sistemul cel mai bun din cinci partide.
Programul sferturilor (primele sunt ţările gazdă) este următorul:
România - Cehia
Germania - Elveţia
Franţa - Italia
Rusia - Olanda.
Dacă va trece de Cehia, România se va duela în semifinale cu învingătoarea partidei dintre Germania şi Elveţia.
În lipsa lui Halep, cea mai bună formaţie pe care o poate alinia România este: Irina-Camelia Begu, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru. Mai pot face parte din echipă (în funcţie de diverşi factori) Raluca Olaru şi Andreea Mitu.
Echipa Cehiei are în componenţă nume importante ale tenisului mondial precum: Petra Kvitova, Lucie Safarova, Karolina Pliskova şi Andrea Hlavackova.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro