Mergi la conţinutul principal

De ce ni se "otrăvesc" copiii!?

La un moment dat am conştientizat că aş avea nevoie de ajutor specializat, că mi-ar fi mult mai uşor dacă, în lupta aceasta, aş avea nişte aliaţi de nădejde, cu care să împart povara. I-am căutat. Din păcate, nu i-am şi găsit. Consiliere, tratament gratuit.... sunt doar poveşti. În lupta asta eşti singur. Şi, câteodată câştigi, câteodată pierzi.
Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra, mai ales voi, cei care n-aţi fumat niciodată. Sau voi, cei care doar aţi cochetat cu ţigara. Deşi sunt convinsă că o veţi face. Şi e normal, e mai uşor să acuzi decât să asculţi pe cineva. De fapt, aceasta e prima lecţie pe care o înveţi atunci când recunoşti un viciu: odată cu sinceritatea trebuie să îţi asumi şi riscul de fi considerat "paria societăţii".
Nu am scris rândurile acestea ca pe o destăinuire. Am vrut doar să evidenţiez o realitate: la Brăila sunt prea puţini specialişti care să te ajute cu adevărat să lupţi împotriva dependenţei, fie că e vorba de tutun, alcool sau droguri. Că aşa, la sfaturi, toţi ne pricepem.
Şi am vrut să mai evidenţiez ceva: dacă eu, adult, care "sufăr" de cea mai uşoară dintre dependenţe, nu am reuşit, atunci când am avut nevoie, să găsesc un suport moral, pe cine s-ar putea baza un adolescent care şi-ar dori să scape de "povara" etnobotanicelor!? - de exemplu. Câţi părinţi dispun de suficiente resurse încât să-şi permită tratament într-un cabinet privat şi câţi ar fi dispuşi să-şi înfrângă mândria şi să-şi ducă copilul la "spitalul de nebuni"? Practic, astea sunt singurele soluţii pentru ei.
Şi mai e ceva ce trebuie recunoscut. Nu numai că numărăm pe degete specialiştii în a trata "boala", dar lipsa lor acută se resimte încă de la segmentul informare. Tinerii cad pradă atât de uşor etnobotanicelor şi pentru că nu conştientizează cât sunt de periculoase aceste substanţe, ce repercursiuni severe au asupra sănătăţii lor fizice şi psihice. Puţinii voluntari care se încumetă să militeze împotriva lor şi cei 3 - 4 angajaţi ai Centrului de Consiliere Antidrog nu au cum să acopere nevoia de informare a celor câteva mii de adolescenţi din Brăila. Mai ales când tentaţia este atât de mare.
În concluzie, de ce ni se "otrăvesc" copiii!? În primul rând pentru că aceste substanţe sunt accesibile, atât ca sursă şi procedură de procurare, cât şi ca preţ. Iar faptul că magazinele au fost închise, s-a dovedit că nu e suficient, internetul este plin de anunţuri, inclusiv de livrare la domiciliu, în orice zonă, la orice oră. Iar în al doilea rând, cred eu, cel mai important, pentru că nu sunt suficienţi specialişti care să-i ajute şi să-i informeze.
Poate o să vă mire, dar încă sunt sute de adolescenţi care sunt convinşi că etnobotanicele nu creează dependenţă şi nu au efecte adverse care să le pună în pericol viaţa. Sunt sute de adolescenţi care cred că, fumând, sunt doar mai "cool".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro