Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

De ce Klaus Iohannis pare tot timpul sictirit

Amândoi au faţa pătrăţoasă, de vikingi get-beget. Dar în timp ce Lundgren, prin prisma meseriei de actor, arată că poate să îşi schimbe mimica feţei în funcţie de rolul pe care îl interpretează, candidatul Klaus Iohannis se prezintă tot timpul la fel. Şi asta de ani de zile, indiferent că afară plouă sau ninge, ori că el este bucuros sau trist. Dacă nu aş şti că asta este faţa lui de zi cu zi, l-aş suspecta pe Johannis că poartă tot timpul o mască. Din orice unghi l-ai privi pe actualul primar al Sibiului, care vrea să îşi facă mutaţie la Cotroceni, el pare la fel. Iar problema nu este că pare impasibil la orcine şi orice, ci că afişează o sicitireală cronică, un soi de durere în cot generalizată. În ceea ce mă priveşte, nu aş face un capăt de ţară din faptul că Iohannis nu zâmbeşte aproape niciodată. Poate că nu gustă glumele care se fac în preajma lui sau poate că nu este mândru de premolarii lui. Dacă ar zâmbi de 10 ori pe minut, sunt convins că s-ar trezi unii să îl compare cu Ion „Zâmbărici" Iliescu sau să îl acuze că râde ca „prostul de ce îşi aduce aminte". Aşadar, nu mă deranjează faptul că Iohannis este mai sobru decât toţi românii la un loc. Mă scoate, însă, un pic din pepeni lipsa de reacţie la aproape orice se întâmplă în jurul său, de zici că omul ăsta nu este traversat niciodată de emoţii, de trăiri interioare. De multe ori am sentimentul că şi dacă ar începe un cutremur devastator în timp ce el tocmai susţine o conferinţă de presă, Klaus Iohannis ar sta în continuare liniştit pe scaun şi ar aştepta să nu se mai zgâlţâie clădirea. Mulţi ar spune că asta înseamnă fii calm, că asta este una din calităţile pe care trebuie să le aibă viitorul preşedinte al României: stăpânirea de sine. De acord, numai că eu cred că aici nu vorbim numai despre capacitatea unei persoane de a-şi păstra calmul în situaţii limită, ci de o stare de nepăsare vecină cu ignoranţa. Nu ştiu vouă, dar mie Klaus Iohannis îmi pare tot timpul sictirit, adică plictisit, cuprins de o stare de lehamite, de nepăsare. Cred că nici ideea că ar putea să piardă alegerile prezidenţiale la o diferenţă de un singur vot nu l-ar face pe Klaus Iohannis să îi crească pulsul măcar cu o unitate de măsură.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii