Sunt, la rândul meu, nostalgic după normalitate, după o viaţă fără problemele României prezente, fără mânăriile şi coteriile unor politicieni expiraţi din punct de vedere doctrinar şi moral, fără aroganţa şi neghiobia băieţilor de cartier deveniţi politicieni ori oameni de afaceri. Mi-e dor şi mie de o Brăilă aşa cum poate nu a fost vreodată, fără stridenţa mirosului de rahat de porc, fără tupeul proxeneţilor ce-şi etalează BMW-urile pe Călăraşi, fără rebranduirea postmodernă care atestă că Brăila a dat-o ţării pe fiica sa, Sexybrăileanca. Apoi fără mafie imobiliară, fără interlopi şi fără funcţionari corupţi.
Prin urmare, în următoarea jumătate de text, o să încerc să-ţi spun ce-mi place aici. În fond, de ce iubesc Brăila? Ei bine, ador să o văd seara, din barcă, luminoasă şi caldă, aşteptându-mă la mal. Îmi place să-i colind străzile, să-i admir clădirile ridate de vreme. Este un loc, undeva, deasupra falezei - pe strada Orientului, cred -, de unde poţi vedea turnul Morii Violatos, apoi Dunărea toată până hăt, departe, către Şantierul Naval. Nu vine multă lume acolo, dar apusurile-şi despletesc în cascadă carnavalul colorat pe un cer atât de larg, cum nu poţi vedea probabil în nicio zonă centrală a vreunui alt oraş din România. Îmi place teatrul din Brăila. Şi nu-i vorba numai despre clădirea asta impunătoare, cu holul ei monumental, nu-i vorba despre cortina filigranată şi despre tavanul sălii mari, cât mai ales despre actorii ei tineri, cu sufletul întins în faţa ta. Îmi plac adolescenţii Brăilei, cei mai inteligenţi locuitori ai oraşului, fără îndoială. Sunt încă aici, cu doar câteva săptămâni, câteva luni ori câţiva ani înainte să plece, să-şi lase corabia-n urmă. Sclipitori, talentaţi, vii. Pentru aceste câteva lucruri şi pentru alte câteva, ceva mai cunoscute - pentru Grădina Mare, strada Ana Aslan, pentru Biserica Greacă ori pentru priveliştea din Castelul de apă, luată pe furiş - m-am întors cândva în Brăila.
Vor veni vremuri din ce în ce mai ciudate şi mai grele. Şi cred că e bine ca, din când în când, să ne gândim la lucrurile pe care le iubim pentru a putea merge mai departe. Tu de ce iubeşti Brăila? Pentru ce te-ai întoarce, pentru ce ai rămâne aici?
