Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii de la Tichileşti au învins în două meciuri de fotbal

Două zile la rând, echipa de fotbal a Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti a ieşit învingătoare în două meciuri. Prima partidă s-a jucat miercuri, în cadrul programului "Educosport", împotriva echipei persoanelor private de libertate din Penitenciarul Brăila. Meciul s-a încheiat cu scorul de 8 - 2, în favoarea echipei "Steaua Tichileşti".

Ieri, în cadrul parteneriatului dintre PMT Tichileşti şi Colegiul Economic "Ion Ghica", pe terenul de sport al penitenciarului s-a desfăşurat un nou meci de fotbal, între echipele celor două unităţi. Şi de această dată victoria i-a revenit echipei "Steaua Tichileşti", ce a învins cu scorul de 6 - 3. Meciul a fost organizat în baza protocolului de colaborare dintre cele două instituţii, ce urmăreşte implicarea activă a societăţii în activitatea serviciului penitenciar, dezvoltarea colaborării cu partenerii sociali şi creşterea transparenţei instituţionale, atenuarea efectelor negative ale privării de libertate şi stimulare a interesului deţinuţilor pentru practicarea activităţilor sportive. "Exerciţiile şi competiţiile sportive sunt mijlocul cel mai accesibil de educare fizică şi morală a persoanelor private de libertate prin care se încearcă dezvoltarea calităţilor cu care omul se recomandă prin sport în societate: curaj, onestitate, dârzenie, tenacitate, perseverenţă", a precizat Ionel Dincă, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro