Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Deţinuţii brăileni se pregătesc de votare

Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Brăila, cărora le expiră actele de identitate în perioada premergătoare alegerilor, sunt ajutaţi să le preschimbe astfel încât să îşi poată exprima dreptul de vot. Acest lucru a fost posibil prin iniţiativa Preotului Capelan al Penitenciarului Brăila, Bogdan Dănuţ şi a Preacucernicului Preot Protopop Enache Viorel de la Protoieria Făurei, cât şi prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei Dunării de Jos, care au adunat fondurile necesare. Astfel, pentru un număr de 44 de persoane private de libertate care îndeplinesc condiţiile în vederea exercitării dreptului de vot dar nu dispun de posibilităţi materiale datorită situaţiei familiale precare, au fost făcute demersurile necesare preschimbării actelor de identitate. "La Penitenciarul Brăila, potrivit art 19 alin. 3 din Legea nr. 370/2004, procedura de exercitare a dreptului de vot de către persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central. În scopul exercitării dreptului la vot la alegerile pentru Preşedintele României şi la referendumul naţional din 22 noiembrie una dintre măsurile ce trebuie întreprinse este asigurarea preschimbării actelor de identitate al căror termen de valabilitate expiră în perioada imediat următoare", a precizat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, subcomisar Simona Cioară.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii