Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii brăileni alături de echipa "Let's do it, România!"

Mai mulţi deţinuţi din Penitenciarul Brăila se vor alătura echipei "Let's do it, România!" şi vor desfăşura activităţi de ecologizare în zonele limitrofe ale oraşului. Este vorba despre 35 de persoane private de libertate, care vor ieşi la curăţenie în ziua de 24 septembrie, în intervalul orar 10:00-14:00. Deţinuţii implicaţi în aceste activităţi de voluntariat au vârste între 21 şi 50 de ani şi se află în executarea pedepselor la regim semideschis, fiind condamnaţi pentru infracţiuni de furt, înşelăciune sau tâlhărie.
După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila, cms. Simona Kober, este pentru a doua oară când persoane private de libertate şi-au manifestat dorinţa de a se alătura echipei "Let's do it, România!". Prima acţiune de acest gen a avut loc pe 25 septembrie 2010, când au participat 10 deţinuţi, atunci fiind ridicate aproximativ 4 tone de deşeuri.
Sursa citată a precizat că acţiunea desfăşurată este posibilă în baza acordului de parteneriat încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia «Viitorul în zori», în cadrul campaniei derulate în perioada ianuarie - decembrie 2011, cunoscută sub numele de «Curăţenie în toată ţara». La nivel local, Penitenciarul Brăila a încheiat un acord de parteneriat cu Asociaţia Pro-Democraţia. "Sâmbătă, începând cu ora 10:00, cei 35 de voluntari vor desfăşura activitate de ecologizare a zonelor limitrofe oraşului Brăila - Şoseaua Baldovineşti (zona Fabrica de Nutreţuri Combinate). Implicarea unui număr mai mare de persoane private de libertate în acţiuni de voluntariat înseamnă că demersurile educaţionale din cadrul activităţilor desfăşurate pe perioada executării pedepsei au avut ecou, reuşind să-i conştientizeze şi chiar să-i responsabilizeze cu privire la dezvoltarea unor atitudini protective faţă de mediul înconjurător", a adăugat cms. Simona Kober.
De asemenea, persoanele private de libertate vor beneficia conform legislaţiei în vigoare şi de "zile câştig", care se vor scădea din pedeapsă şi care reprezintă zile considerate ca fiind executate ca urmare a muncii prestate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro