Mergi la conţinutul principal

Deşeuri periculoase în curtea unui italian

de la depozitul pe care acesta îl deţinea pe raza localităţii Mircea Vodă, poliţiştii au confiscat cantitatea de 94 litri şi 85 kg de produse de protecţie a plantelor • acestea, fie aveau termenul de valabilitate expirat, devenind deşeuri, fie nu erau omologate în ţara noastră

 

Un cetăţean italian, care deţine un depozit de protecţie a plantelor în localitatea Mircea Vodă, a fost luat la întrebări de poliţişti. El avea importante cantităţi de pesticide care erau expirate şi unele care nu erau omologate în România.

La data de 25 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat o acţiune privind prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. “Cu această ocazie, la depozitul cu produse de protecţie a plantelor de pe raza localităţii Mircea Vodă au fost găsite mai multe produse pentru protecţia plantelor având termenul de valabilitate expirat, acestea devenind deşeuri. Totodată, au fost descoperite şi produse a căror utilizare pe teritoriul României nu este autorizată. Cantitatea de 94 litri şi 85 kg de produse de protecţie a plantelor a fost indisponibilizată”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Potrivit unor surse judiciare, depozitul aparţine unui italian, pe numele lui fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculose care au devenit deşeuri şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor neautorizate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro