Mergi la conţinutul principal

Datornicii cu credite ipotecare şi partidele scapă de executări silite

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că a promulgat legea dării în plată şi pe cea de modificare a legii finanţării partidelor politice şi a campaniei electorale. Preşedintele a subliniat că actuala formă a legii dării în plată, precum şi norma prin care conturile partidelor politice nu pot fi executate silit în campania electorală sunt corecte.
„Legea dării în plată a ajuns iniţial la mine şi am retrimis-o în Parlament cu câteva observaţii. La momentul respectiv, după părerea mea, legea nu a fost foarte bine elaborată. Parlamentul a luat în considerare aceste observaţii pe care le-am trimis, a modificat legea corespunzător şi mi-a retrimis legea, în forma nouă. Am apreciat faptul ca Parlamentul a ţinut cont de observaţiile mele. Consider că acum această lege este în regulă, am promulgat-o şi astăzi va fi publicată în MO", a declarat Iohannis.

Explicaţia lui Iohannis

Despre Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334/2006 - Finanţarea partidelor politice şi a campaniei electorale, preşedintele a precizat: „O lege de modificare, ce conţine un punct care a fost discutat în saţiul public destul de mult timp. O nouă normă, care a fost introdusă prin legea de modificare, care introduce o afectaţiune specială pentru conturile de campanie ale partidelor politice. Practic, contul de campanie al unui partid nu poate fi executat silit. Trebuie să ţinem cont când evaluam această nouă normă, de două lucruri: că există un fenomen numit migraţie politică, politicieni care părăsesc un partid şi trec în alt partid sau înfiinţează un partid. Este foarte uşor de imaginat că un creditor al unui partid migrează către un nou partid. Putem să ne imaginăm situaţii în care competiţia politică este falsificată dacă se aplică o executare silită la contul unui partid exact in campania electorală. Al doilea lucru de care trebuie să ţinem cont este Articolul 8 din Constituţie, care ne spune care este de fapt rolul unui partid politic. Partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice. Dacă contul de campanie al unui partid este blocat exact în campania electorală, atunci apare o situaţie care afectează semnificativ felul în care acel partid se poate exprima.ţinând cont de acestea am considerat că norma introdusă de legiuitor este corectă. Am promulgat şi această lege", a spus Iohannis.

Va vota în Bucureşti

„Mi-am făcut viză de reşedinţă pe Bucureşti. Voi vota aici la alegerile locale", a spus Iohannis, potrivit TVR. Întrebat dacă a discutat cu ministrul Sănătăţii despre problema dezinfectanţilor din spitale, preşedintele a răspuns: „Este clar că aici unii nu şi-au făcut datoria, vom avea o analiză şi vom trage concluziile care se impun".
Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi „pentru", un vot „împotrivă" şi o abţinere.
Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro