Cele doua mari sarbatori crestine de peste an au darul de a ne face mai buni, de a gasi mai usor calea spre inimile celorlalti si de a tolera cu mai multa ingaduinta ceea ce nu ne place. Asa se intimpla de mai bine de 2000 de ani, chiar daca aceste mici minuni - in sensul real al cuvintului, potrivit cu firea umana - sint mai vizibile doar in zilele acelea, adica in preajma Pastelui si a Craciunului. In restul timpului, parca n-am mai fi noi insine. De fapt, cine poate spune care e adevarata fata a fiecaruia dintre noi?
Saptamina trecuta, de exemplu, politicienii si-au dat ghes unul altuia sa respecte spiritul sacru al Invierii si sa lase deoparte declaratiile si gesturile belicoase. Ei au vorbit, dar numai cine s-a mai uitat prin ziare si pe la televizor i-a auzit. Ei intre ei - nu. Insa asta nu e o noutate, iar povestea va merge mai departe, cu la fel de mult zgomot si risipa de timp.
Dar nu numai ocupantii functiilor politice sau demnitarii isi dau in petec. Simbata, televiziunile au aratat imagini cu citiva suporteri ciudati ai Stelei care, probabil, suparati ca echipa lor urma sa ia bataie, s-au luat de un cameraman al TVR, facindu-i praf aparatul de filmat. Sint greu de inteles asemenea acte de vitejie, mai ales in preajma slujbei de Inviere. Poate ca, de fapt, zilele acestea sint menite sa scoata mai mult in evidenta ceea ce ne lipseste. Rabdarea sau toleranta, de exemplu. O masura a impacientarii ar putea fi corul claxoanelor care se aud zilnic in oras. Sau privirile resemnate ale batrinilor care abia reusesc sa se tina de barele din tramvai atunci cind nu mai sint locuri pe scaune. Sau, din contra, rabdare este atunci cind nu-ti vine leafa la timp, in vreme ce scadenta ratelor, taxelor si impozitelor nu intirzie niciodata. Tot rabdare se cheama, desi e limitata, cind la vecini e galagie mare in toiul noptii si tu nu poti dormi. Sirul exemplelor este nesfirsit, iar peste an se aduna nenumarate motive de suparare. Fiecare dintre noi stim asta, dupa cum fiecare dintre noi se inchina in noaptea de Inviere cu speranta iertarii pacatelor. Dar citi dintre noi pot ierta, la rindu-le? Iertarea se deprinde greu si se uita repede, iar in momente ca acesta ne oprim o zi, doua, in loc, ne masuram constiinta si pornim mai departe cu satisfactie sau cu resemnare. Si intotdeauna cu constiinta impacata - asta pina in momentul in care va veni Altcineva, nu neaparat de Paste, sa o evalueze.
Saptamina trecuta, de exemplu, politicienii si-au dat ghes unul altuia sa respecte spiritul sacru al Invierii si sa lase deoparte declaratiile si gesturile belicoase. Ei au vorbit, dar numai cine s-a mai uitat prin ziare si pe la televizor i-a auzit. Ei intre ei - nu. Insa asta nu e o noutate, iar povestea va merge mai departe, cu la fel de mult zgomot si risipa de timp.
Dar nu numai ocupantii functiilor politice sau demnitarii isi dau in petec. Simbata, televiziunile au aratat imagini cu citiva suporteri ciudati ai Stelei care, probabil, suparati ca echipa lor urma sa ia bataie, s-au luat de un cameraman al TVR, facindu-i praf aparatul de filmat. Sint greu de inteles asemenea acte de vitejie, mai ales in preajma slujbei de Inviere. Poate ca, de fapt, zilele acestea sint menite sa scoata mai mult in evidenta ceea ce ne lipseste. Rabdarea sau toleranta, de exemplu. O masura a impacientarii ar putea fi corul claxoanelor care se aud zilnic in oras. Sau privirile resemnate ale batrinilor care abia reusesc sa se tina de barele din tramvai atunci cind nu mai sint locuri pe scaune. Sau, din contra, rabdare este atunci cind nu-ti vine leafa la timp, in vreme ce scadenta ratelor, taxelor si impozitelor nu intirzie niciodata. Tot rabdare se cheama, desi e limitata, cind la vecini e galagie mare in toiul noptii si tu nu poti dormi. Sirul exemplelor este nesfirsit, iar peste an se aduna nenumarate motive de suparare. Fiecare dintre noi stim asta, dupa cum fiecare dintre noi se inchina in noaptea de Inviere cu speranta iertarii pacatelor. Dar citi dintre noi pot ierta, la rindu-le? Iertarea se deprinde greu si se uita repede, iar in momente ca acesta ne oprim o zi, doua, in loc, ne masuram constiinta si pornim mai departe cu satisfactie sau cu resemnare. Si intotdeauna cu constiinta impacata - asta pina in momentul in care va veni Altcineva, nu neaparat de Paste, sa o evalueze.
