Mergi la conţinutul principal

Daniel Buricea pare genul de om care are scame în buric

Nu ştiu dacă aţi observat, dar Daniel Buricea îşi dă în petec doar când este băut (circumstanţă agravantă) şi când are cel puţin 3-4 dârlăi lângă el. De regulă, marele interlop Daniel Buricea îşi alege victime din rândul celor neajutoraţi sau aflaţi într-o evidentă inferioritate numerică. Dacă nu se năpusteşte pe plajă asupra unor eleve de 16-18 ani, ca să le explice jocul "de-a mama şi de-a tata", atunci sare pe gâtul unor bărbaţi care au avut ghinionul să nu aibă pe nimeni în jurul lor pentru a le sări în ajutor. Marele interlop Daniel Buricea este atât de şmecher, încât nu are curaj să îl provoace la bătaie dreaptă pe un semen de-al lui de sex masculin, ci se năpusteşte asupra acestuia, pe nevăzute (NV), alături de alţi 5-6 inşi.
După violul-care-n-a-mai fost-viol-ci-lipsire-de-libertate de acum doi ani, când a stat în arest câteva luni bune, Daniel Buricea a fost din nou arestat pentru că, ajutat de alţi prieteni, l-a bătut pe patronul clubului Red Velvet. Dar la cât de proaste sunt făcute legile în România, cu mult loc pentru interpretări şi plajă ca avocaţii să se desfăşoare în splendoarea lor, nu m-aş mira să aud că Daniel Buricea va fi eliberat peste 2-3 luni. Şi asta pe motiv că Daniel Buricea nu prezintă pericol social. Evident că nu prezintă pericol social, atâta vreme cât ia cu japca fete de pe plajă, care ulterior emigrează de frică din oraşul Brăila, şi calcă în picioare oameni, pentru că aşa vrea muşchiul lui. Muşchiul lui Daniel Buricea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro