Mergi la conţinutul principal

Dan Apostol, director SUPAGL până în 2017

Consilierii CLM Brăila au dezbătut, vineri, activitatea prestată în perioada 31.08.2011 - 31.08.2015 de către Dan Apostol, directorul Serviciului de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila. Directorul nu a participat la şedinţă deoarece are probleme serioase de sănătate şi este internat în prezent la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Chiar dacă membrii comisiei de evaluare din care a făcut parte şi viceprimarul PSD Doiniţa Ciocan au semnat un raport favorabil şi au recomandat prelungirea mandalului lui Apostol pentru încă 4 ani de zile, consilierii municipali, în special cei din tabăra PNL, au fost de altă părere. Aceştia au invocat faptul că mandatul directorului SUPAGL a expirat deja de şase luni de zile şi s-au arătat extrem de nemulţumiţi de activitatea prestată de instituţie în ultimii ani. "Aş vrea să ştiu de ce evaluarea a întârziat atât de mult. De asemenea, aş vrea să accentuez problema gunoaielor din oraş, care a scăpat de sub control. În evaluare am văzut că indicatorii financiari nu sunt îndepliniţi conform mandatului. Curtea de Conturi a constatat nereguli în mod repetat cu privire la gestionarea banilor, iar neregulile s-au perpetuat cu concursul directorului. Nu văd de ce am mai prelungi mandatul domnului Apostol!", a declarat consilierul PNL Cătălin Hagiu, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Brăila. La rândul său, PND-ista Simona Drăghincescu a afirmat că e de acord cu tot ce spune Hagiu, însă a ţinut să precizeze că aceleaşi nereguli sunt la toate instituţiile subordonate municipalităţii, în frunte cu SC APT. Liberalul Laurenţiu Chiru a ţinut să îşi manifeste nemulţumirea faţă de modul în care s-au făcut încredinţări directe pentru serviciul de deszăpezire şi a atras atenţia asupra faptului că nu sunt luate în serios mai multe sesizări venite din partea Curţii de Conturi, pe această temă. "Problema este foarte gravă. De la gunoaie, câini şi toate celelalte... la SUPAGL sunt foarte multe probleme şi ne facem că nu le vedem. Nu trebuie să băgăm gunoiul sub preş!", a afirmat acesta.

Alexandru: "Comisia a fost oarbă, surdă şi oloagă atunci când a făcut acest raport"

Şi mai supărat de rezultatul evaluării muncii lui Apostol s-a arătat consilierul municipal PNG Ionel Alexandru. Acesta a afirmat că din punctul său de vedere, comisia a făcut un raport "de tip comunist" şi nu s-a interesat cu adevărat de situaţia din teren. "Consider că această comisie a fost oarbă, surdă şi oloagă atunci când a făcut acest raport. Oarbă pentru că nu a văzut în cei patru ani gunoaiele din Brăila. Surdă pentru că nu a auzit reclamaţiile cetăţenilor. Şi oloagă pentru că nu s-a plimbat prin oraş să vadă ce se întâmplă. Este un raport de tip pompieristic, comunist, după stilul vechi, în care i se face un adevărat cult al personalităţii domnului Dan Apostol. Poate are valoare, nu spun nu, dar aprecieri de genul «şi-a dat toată abnegaţia pentru realizările din oraşul Brăila», cum se făceau la adresa secretarului general înainte nu prea cred că îşi au rostul. La fel ca acest raport. Sunt şi alte precizări, apar şi greşeli ortografice pe aici, dar nu vreau să le menţionez. În concluzie, nu voi vota pentru continuitatea domnului Apostol şi nici pentru acest raport al comisiei", a afirmat Alexandru.

Drăghincescu şi votul alături de PSD

După ce consilierul municipal Simona Drăghincescu a propus ca proiectul să fie retras de pe ordinea de zi, motivând că nu este corect ca raportul să fie dezbătut în lipsa directorului Dan Apostol, primarul Aurel Simionescu a ţinut să aibă la rândul său o intervenţie.
"Ne întoarcem la întrebarea pe care aţi pus-o puţin mai devreme: «de ce din septembrie 2015 ne-am dus în februarie 2016?». Eu sunt de acord cu ceea ce aţi spus că persoana trebuie să fie de faţă, dar pe de altă parte suntem în situaţia cealaltă, a întârzierii. Rugămintea mea este să vă uitaţi că pe ultima pagină a acestui raport este făcută, de către comisie, o propunere de prelungire a activităţii dumnealui, pe patru ani. Ieri, la discuţia pe care am avut-o cu liderii de grup, propunerea a fost ca această prelungire să se întâmple până în 30 iunie 2017 şi atât, urmând ca noul consiliu să facă procedura pentru concurs şi toate celelalte lucruri ce trebuie făcute. A fost o propunere şi pentru 31 decembrie 2016, dar a existat şi opinia că în mijlocul iernii schimbăm conducerea şi că s-ar putea să existe o problemă. Eu vă rog să luăm o hotătâre din acest punct de vedere. Putem propune şi 31 martie 2017", a declarat Simionescu. În cele din urmă, a fost supus la vot amendamentul edilului-şef, prin care mandatul lui Apostol urma să fie prelungit până pe 30 iunie 2017. Însă deoarece cinci consilieri (PNL-iştii Marian Fusea, Florin Pricop, UNPR-istul Gigel Cismaş, PP-LC-istul Ene Tache şi ex-liberalul Paul Creţu) au lipsit motivat, tensiunile pe tema votului s-au simţit din nou în CLM. Mai exact, pentru a trece, propunerea avea nevoie de voturile a 14 consilieri, ceea ce nu s-a întâmplat, amendamentul înregistrând doar 13 voturi "pentru" (ale grupului PSD, UNPR şi al PP-LC-istei Paraschiva Paraschiv). În acest context, primarul a cerut ca votul să fie reluat, însă cu o altă dată până la care mandatul lui Apostol să fie prelungit. Şi cea care a întrerupt momentul tensionat a fost chiar PND-ista Simona Drăghincescu, care şi-a reevaluat între timp poziţia. Aceasta a propus data de 31 martie 2017 şi apoi a votat alături de grupul PSD, ajungându-se la cele 14 voturi necesare pentru ca proiectul de hotărâre să treacă. De precizat că cei doi consilieri ALDE - Elena Rădulescu şi Dan Păun s-au abţinut, iar liberalii Alexandru Dănăilă, Georgică Sterian, Eduard Ciocan, Laurenţiu Chiru, Cătălin Hagiu şi PNG-istul Ionel Alexandru au votat "împotrivă".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro