Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea mai pierde un titular

• Laurenţiu Petean renunţă la fotbal şi pleacă la muncă în Germania • este al patrulea jucător care părăseşte echipa brăileană în această iarnă • după cele patru plecări, obiectivul echipei brăilene îl reprezintă promovarea tinerilor • Muscă şi-a găsit echipă

 

Zilele acestea, un alt jucător important din angrenajul şi aşa destul de firav al echipei Dacia Unirea, Laurenţiu Petean, şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu gruparea fotbalistică brăileană. Spre deosebire însă de ceilalţi trei fotbalişti care deja au plecat, Petean renunţă la fotbal şi merge la muncă în Germania acolo unde se află un prieten foarte bun al său, Bogdan Spătaru şi el fost jucător la Dacia Unirea. “Am ajuns la o vârstă şi trebuie să-mi fac şi eu un rost în viaţă iar mai mult, în acest moment, greutăţile mă copleşesc”, le-a spus jucătorul conducătorilor de la Dacia Unirea. Iar şefii clubului de fotbal nu i-au pus piedici inutile. “Nu-l puteam refuza pe Petean, pentru că acesta şi-a făcut datoria faţă de clubul Dacia Unirea. El va pleca în Germania, unde va lucra împreună cu bunul lui prieten Spătaru iar după ora de program şi în timpul liber ar putea juca la o echipă de amatori din Liga a IV-a, tot aşa ca să mai câştige un ban în plus. Deocamdată eu nu pot să încurc pe nimeni şi viitorul echipei se poate decide la discuţiile pe care le vom avea săptămâna viitoare cu oficialităţile locale. Dacă semnalele din partea administraţiei locale vor fi bune şi Florin Cârligea va continua să ne ajute, dacă nu, trebuie să ne reorientăm”, a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea. Sursa citată a mai spus că obiectivul echipei va fi evitarea retrogradării şi promovarea unor jucători tineri. “Trebuie să ne reorientăm din mers, pentru moment nu putem vorbi despre veniri de jucători. Obiectivul nostru va fi evitarea retrogradării şi promovarea tinerilor jucători. Pe postul lui Petean, de exemplu, poate fi folosit Paul Ioan sau Dănuţ Oprea, dar tot acolo poate juca şi Adăscăliţei, iar jucătorul adus de la Bacău trebuie să-şi arate calităţile pentru care l-am adus la echipă”, a mai spus Valentin Avramescu.

Laurenţiu Petean a evoluat în 13 meciuri în actuala ediţie de campionat pentru Dacia Unirea, a bifat 880 de minute în tricoul echipei brăilene şi a înscris un gol.

Portarul Gârlea şi atacanţii Marco Enciou şi Alexandru Muscă sunt ceilalţi trei fotbalişti care s-au despărţit de gruparea fotbalistică de la Dunăre. Dintre aceştia, Muscă este singurul care se pare că şi-a găsit echipă, Juventus Bucureşti, iar ştirea este confirmată de antrenorul Daniel Opriţa. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro