Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea joacă sâmbătă, pe Municipal, cu Metaloglobus Bucureşti

• partida din etapa a 10-a începe la ora 11.00 • Cubleşan este în continuare accidentat

 

Sâmbătă, 30 septembrie, în etapa a 10-a a Ligii a II-a Dacia Unirea va juca de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Metaloglobus Bucureşti. Cele două formaţii au acelaşi număr de puncte, 11 şi sunt vecine de clasament, Dacia Unirea ocupă locul al 12-lea, iar adversara sa care are un golaveraj inferior, se află o poziţie mai jos. Pentru această partidă antrenorii brăileni nu pot conta pe Cubleşan care este în continuare accidentat.

Va fi un joc dificil pentru noi, Metaloglobus este o echipă care se închide foarte bine în apărare şi mai mult vine după o victorie la scor, 4-0, în faţa celor de la ASA Tg. Mureş. Dar noi sperăm să facem un joc bun şi, cu sprijinul suporterilor pe care îi aşteptăm în număr cât mai mare la stadion, să câştigăm această partidă. Cu excepţia lui Cubleşan toţi ceilalţi fotbalişti sunt apţi de joc, sper ca antrenorii să găsească formula de echipă câştigătoare”, ne-a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Daciei Unirea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro