Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea joacă, miercuri, pe Municipal, cu Metalul Buzău

• partida amicală începe la ora 11.00 • echipa brăileană se pregăteşte pentru startul noii stagiuni a Ligii a II-a, dar nu are niciun jucător sub contract • participarea în competiţia oficială depinde în continuare de banii promişi de autorităţile locale

 

Programată iniţial în deplasare la Buzău, partida amicală dintre Dacia Unirea şi Metalul Buzău, echipă promovată în această vară în Liga a III-a, va avea loc miercuri, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal. Acesta va fi penultimul amical pe care echipa antrenată de Alin Pânzaru îl va disputa înaintea începerii noului sezon competiţional. Astăzi, va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din capionatul 2017-2018 al Ligii a II-a şi, în funcţie de localitatea unde va juca în primul meci oficial al noii stagiuni fotbalistice, Pânzaru va decide şi locaţia în care Dacia Unirea va disputa ultimul amical din această vară, cel cu Dunărea Călăraşi.

“Am decis ca testul de verificare cu Metalul Buzău să se desfăşoare miercuri, dimineaţă, pe Municipal. Marţi (n.r. astăzi, 25 iulie) va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din noul campionat al Ligii a II-a şi, dacă în etapa inaugurală vom juca acasă, testul de sâmbătă cu Dunărea Călăraşi va avea loc la Braila. Dacă în prima rundă vom evolua în deplasare, acest test va avea loc la Călăraşi”, a explicat antrenorul Alin Pânzaru.

Problema cea mai gravă este aceea că, în acest moment, Dacia Unirea nu are niciun jucător legitimat, niciunul dintre fotbaliştii care au rămas la echipă din vechiul lot nu şi-a prelungit înţelegerea cu gruparea de la Dunăre. De asemenea, nici jucătorii veniţi în probe nu au semnat contractul. Totul depinde de banii promişi de autorităţile locale.

La acest moment nu avem cu cine juca în campionatul următor. Jucătorii din vechiul lot au acceptat propunerile făcute de conducerea clubului, cei noi vor să rămână la echipă, dar de semnat nimeni nu a semnat noile contracte. Până când nu se rezolvă problema financiară, Dacia Unirea nu poate conta pe niciun jucător. În acest moment, totul pluteşte într-o mare nebuloasă”, a declarat antrenorul principal al formaţiei brăilene.

Conform precizărilor făcute de antrenorul Alin Pânzaru, fotbaliştii veniţi în probe care şi-au dat acordul să joace pentru Dacia Unirea sunt următorii: Olimpiu Bucur, Ovidiu Covaciu, Paul Cubleşan, Cosmin Mihai şi Gabriel Lazăr. Din cauza unor probleme medicale Fotescu a plecat de la Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro