Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea joacă acasă în prima etapă a noului sezon competițional

* pe 4 august, brăilenii o vor întâlni, pe Municipal, în etapa inaugurală a sezonului 2018-2019, pe Ripensia Timișoara

 

 

Joi, 19 iulie, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din turul campionatului 2018-2019 al Ligii a II-a la fotbal, competiție în care este angrenată și Dacia Unirea Brăila. În noul sezon al al celui de-al doilea eșalon fotbalistic al țării vor evolua 20 de echipe, care au obținut dreptul de participare după cum urmează: 2 echipe care au retrogradat din Liga I, 12 echipe care au evoluat în sezonul precedent al competiției Liga a II-a, 5 echipe care au promovat din Liga a III-a.

Lista cu cele 20 de echipe participante s-a încheiat pe ultima sută de metri, mai precis sâmbăta trecută, când Dacia Unirea Brăila și Pandurii Târgu Jiu au trimis la FRF cererile de înscriere în noul sezon competițional. De asemenea, după frământări care au ținut mai bine de două săptămâni, în Liga a II-a s-a înscris și nou promovata ASSCS Farul Constanța.

Vă reamintim că după o vară “incendiară” în care s-au luat în calcul mai multe variante de a-și continua activitatea la nivelul echipelor de seniori, Dacia Unirea a găsit, pe ultima sută de metri, soluția de a se menține în Liga a II-a. Perioada de incertitudine privind participarea în Liga a II-a a Daciei Unirea Brăila s-a încheiat sâmbătă, 14 iulie, adică în ultima zi în care clubul de la Dunăre se mai putea înscrie la Federația Română de Fotbal pentru campionatul 2018-2019.

În acest moment, Dacia Unirea are un nou manager general, pe Cristian Hossu, iar acesta a adus deja un nou antrenor, pe Gheorghe Barbu, ultima dată pe banca satelitului echipei CFR Cluj.

În cursul zilei de joi am încercat să luăm un punct de vedere din partea conducerii clubului, referitor la tragerea la sorți a meciurilor din Liga a II-a, însă șefii clubului nu au răspuns la telefon.

Echipele care vor evolua în noul sezon al Ligii aII-a: ACS Politehnica Timișoara, ASC Daco-Getica București (fosta Juventus București), AFC Chindia Târgoviște, Fotbal Club Argeș, ACS FC Academica Clinceni, ASU Politehnica Timișoara, CS Luceafărul Oradea, CS Mioveni, CS Sportul Snagov, AFC Ripensia Timișoara, AFC UTA Arad, CS Balotești, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, ACS Dacia Unirea Brăila, CS Aerostar Bacău, ASSCS Farul Constanța, ACS Petrolul Ploiești, ACS Energeticianul (fosta ACS Șirineasa), AS FC Universitatea Cluj, FC Metaloglobus București.

 

Programul echipei brăilene în tur:

 

Etapa 1

Dacia Unirea Brăila - Ripensia Timișoara

 

Etapa a 2-a

ACS Poli Timișoara - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 3-a

Dacia Unirea Brăila - UTA Arad

 

Etapa a 4-a

Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 5-a

Dacia Unirea Brăila - Sportul Snagov

 

Etapa a 6-a

CS Balotești - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 7-a

Dacia Unirea Brăila - Pandurii Târgu Jiu    

 

Etapa a 8-a

Metaloglobus București - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 9-a

Dacia Unirea Brăila - Chindia Târgoviște

 

Etapa a 10-a

ACS Energeticianul - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa 11-a

Dacia Unirea Brăila - ASU Politehnica Timișoara

 

Etapa a 12-a

Universitatea Cluj - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa 13-a

Dacia Unirea Brăila - Aerostar Bacău

 

Etapa a 14-a

FC Argeș - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 15-a

Dacia Unirea Brăila - Petrolul Ploiești

 

Etapa a 16-a

CS Mioveni - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 17-a

Dacia Unirea Brăila - Daco-Getica București

 

Etapa a 18-a

SSC Farul Constanța - Dacia Unirea Brăila

 

Etapa a 19-a

Dacia Unirea Brăila - Luceafărul Oradea

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro