Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea II a realizat scorul etapei a doua

În etapa a doua a Ligii a IV-a s-au înregistrat trei victorii ale gazdelor şi tot atâtea au obţinut formaţiile vizitatoare, iar în total s-au înscris 40 de goluri. Scorul etapei l-a realizat Dacia Unirea II. Formaţia pregătită de Vasile Darie şi Adrian Baldovin s-a impus cu 11-2 pe Municipal în disputa cu nou promovata, Voinţa Plopu, însă trebuie menţionat faptul că în prima repriză, la scorul de 0-0, formaţia vizitatoare a irosit câteva mari şanse de gol. Cu patru reuşite, Sorin Techiu, de la Dacia Unirea II a fost golgeterul rundei a doua. Confirmând calculele hârtiei, CS Făurei, pentru care Ciurea a marcat un hat-trick, s-a impus cu 4-2, pe teren propriu, în disputa cu echipa care în sezonul trecut a realizat eventul, Victoria Traian. Formaţia din Traian a condus cu 1-0 şi 2-1 însă, în ultimul sfert de oră, gazdele au reuşit să întoarcă soarta partidei în favoarea lor. Cel de-a treilea succes pe teren propriu a fost obţinut de Gloria Movila Miresii, 2-1 în partida cu Victoria Cazasu. După o primă repriză în care nu s-a marcat niciun gol, în minutul 65, din partea a doua, oaspeţii au deschis scorul prin Oaie. Gloria Movila Miresii a restabilit egalitatea în urma golului marcat de Băndărică şi, în minutul 84, a obţinut toate punctele puse în joc graţie reuşitei lui Dumitrana. Sportul Chiscani s-a impus cu 3-1 pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" în disputa cu Viitorul Ianca şi tot în deplasare, au câştigat Pandurii Tudor Vladimirescu şi Viitorul Însurăţei.
După această etapă trei formaţii au maximum de puncte, ordinea fiind stabilită după criteriul golaverajului: 1 Dacia Unirea II Brăila 6 puncte (golaveraj: 14-4), 2 Pandurii Tudor Vladimirescu 6 (11-3), 3 Sportul Chiscani 6 (4-1).
Rezultatele şi marcatorii etapei a 2-a:
CS Făurei - Victoria Traian 4-2 (1-1)
Ciurea (min. 29, 73, 88), Ciucă (min. 89) / Ciocan (min. 14), Banciu (min. 71)
Voinţa Şuţeşti - Pandurii Tudor Vladimirescu 1-7 (1-4)
Berceanu (min. 25) / Tănase (min. 2), Petcu (min. 35, 44), Şerbănescu (min. 42), Gheorghiţă (min. 73), Chiriţă (min. 76), Jianu (min. 79)
Gloria Movila Miresii - Victoria Cazasu 2-1 (0-0)
Băndărică (min. 75), Dumitrana (min. 86) / Oaie (min. 65)
Viitorul Ianca - Sportul Chiscani 1-3 (0-2)
Ghiţă (min. 81) / Boariu (min. 16), Huţu (min. 43), Crăciun (min. 82)
Dacia Unirea II Brăila - Voinţa Plopu 11-2 (5-1)
Moise (min. 21), Muscă (min. 24, 37), Moroianu (min. 41), Techiu (min. 44, 52, 75, 76), Vişan (min. 55, 83), Lungu (min. 58 - autogol) / Neacşu (min. 30), Călin (min. 82)
Voinţa Vişani - Viitorul Însurăţei 0-6 (0-4)
Mariniuc (min. 2, 15), Coman (min. 7, 78), V. Ion (min. 33), Lupaşcu (min. 72)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro