Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea II a participat la «Cupa Pescăruşul»

Satelitul Daciei Unirea a participat duminică la "Cupa Pescăruşul", competiţie organizată de Pescăruşul Sarichioi, grupare sportivă care în sezonul trecut s-a clasat pe locul al doilea, în Liga a IV-a, din Tulcea, la care, în afară de formaţia gazdă şi cea brăileană, a mai participat şi Unirea Topraisar, echipă care, în campionatul trecut a ocupat locul al treilea în eşalonul al patrulea, din Constanţa. Meciurile s-au disputat pe durata a două reprize a câte 30 de minute fiecare.
Dacia Unirea II a câştigat cu 2-1 partida cu tulcenii de la Sarichioi, pentru brăileni au înscris Dragoş Mucuţă din penalty şi Gabriel Gheorghe. În cel de-al doilea joc formaţia pregătită de Vasile Darie şi Adrian Baldovin a pierdut cu 1-0, disputa cu Unirea Topraisar. În ultimul meci al turneului Pescăruşul Sarichioi s-a impus cu 3-2 în disputa cu Unirea Topraisar. Fiecare echipă a acumulat câte trei puncte, astfel că ierarhia finală s-a stabilit la golaveraj. Pescăruşul Sarichioi a câştigat competiţia, Unirea Topraisar s-a clasat pe locul al doilea, iar Dacia Unirea II Brăila, pe al treilea.
Echipa brăileană a fost însoţită la acest turneu de antrenorul Adrian Baldovin şi de directorul sportiv Cristi Rusu.
"A fost un turneu util pentru noi. Dacia Unirea a mizat pe juniorii republicani şi pe doar doi-trei fotbalişti care au trecut la seniori.
Prin aceste meciuri de verificare ne pregătim pentru startul noului sezon competiţional", a declarat Cristi Rusu.
Dacia Unirea II: Rădună - Zaharia, Leonte, Moroianu, Stângaciu - P. Ioan, Vişan, Gavrilă, Boga, G. Gheorghe - Mucuţă, Techiu. Au mai evoluat, R. Tudor, Vasile, Gomolea, Vrânceanu, Bogdan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro