Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea, calificată în primele 16 echipe din ţară la U15

• formaţia brăileană a câştigat faza judeţeană şi cea zonală a turneului elitelor • “O performanţă pentru fotbalul brăilean. De acum încolo, tot ce vom realiza în plus va fi un bonus pentru noi”, a declarat antrenorul Daniel Pleşa 

 

Participantă în Liga Elitelor U15, Dacia Unirea pregătită de două foste glorii ale fotbalului brăilean, Laurenţiu Ivan şi Daniel Pleşa, a obţinut victorii pe linie atât în faţa judeţeană cât şi în cea zonală.

Formaţia brăileană de fotbal s-a clasat pe primul loc în Seria a III-a a Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă, cu o linie de clasament foarte bună: 10 victorii din tot atâtea partide disputate la turneul de elită zonal şi 33 de puncte acumulate. Dacia Unirea a înscris 38 de goluri şi a primit doar 5 în cele zece etape ale competiţiei.

De remarcat faptul că aceste performanţe vin în contextul în care infrastructura pe linie de fotbal în Brăila este zero.

Calificată între primele 16 echipe din ţară la U15, Dacia Unirea aşteaptă tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Campionatului Naţional. Cele 16 formaţii vor fi împărţite în patru grupe, primele două clasate urmând a se califica la turneul final.

“Consider că la condiţiile de antrenament de care dispunem este un rezultat foarte bun. Este o performanţă pentru fotbalul brăilean, de acum încolo tot ce vom realiza în plus va fi un bonus pentru noi”, ne-a declarat antrenorul Daniel Pleşa.

Clasamentul final în Seria a 3-a: 1 Dacia Unirea Brăila 33 puncte, 2 LPS Galaţi 19 puncte, 3 Suporter Club Oţelul Galaţi 18 puncte, 4 Delta Dobrogea Tulcea 9 puncte, 5 Voinţa Surdila Greci 7 puncte, 6 Noua Generaţie Măcin 6 puncte.

Lotul de jucători:  Bogdan Toma, Ştefan Coteţ, Adrian Munteanu, Eduard Dănăilă, Andrei Dobre, Filippo Tarozzi, Andrei Lascu, Andrei Gherghişan, Cătălin Scarlat, Andrei Copilău, Ionuţ Catrina, Bogdan Voica, Gabriel Motoc, Claudiu Stan, Rareş Ciochină, Mihai Burtea, Robert Nedelea, Rareş Borosu, Alex Boboc,  Răzvan Nazâru, Răzvan Dudulea, Alex Luca, Robert Lascu.  

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro