Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a bifat al doilea succes în amicale

Dacia Unirea a câştigat la limită, 1-0, amicalul cu Viitorul 2 Constanţa, la capătul unui joc plăcut ochiului, cu multe ocazii de poartă. Prima repriză a aparţinut gazdelor, cea de a doua a fost controlată de constănţeni, iar elevii lui Pânzaru au contat doar pe contraatac. În primele 11 minute Dacia Unirea a irosit trei uriaşe ocazii de gol. După un şut în cros al lui Costel Roşu (min. 3) şi o intervenţie bună a portarului Cabuz, Enciu (min. 4) a pătruns în careul advers şi, de la 7 metri, a trimis mingea peste transversală. Cinci minute mai târziu, Enciu i-a pasat lui Mucuţă, dar tânărul atacant al gazdelor l-a luat la ţintă pe portarul Viitorului. În minutul 11, Roşu a centrat de pe drepta, iar Enciu, singur la marginea careului mic, nu a reuşit să cadreze mingea pe spaţiul porţii. Dima şi-a încercat şi el norocul cu un şut din întoarcere, dar Cabuz a fost la post. În toată această perioadă, Viitorul a trimis o singură dată mingea pe spaţiul porţii prin Vână. În minutul 21, Mucuţă a trimis mingea razant cu bara din stânga a portarului advers. Presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 36, când Stănciulescu a recuperat mingea la marginea careului advers, i-a pasat lui Roşu, iar acesta a şutat la colţul lung şi a deschis scorul. Brăilenii au forţat majorarea scorului, însă defensiva adversă nu a mai gafat astfel că echipa gazdă avea un avantaj minim după primele 45 de minute.
Cămui şi Mănăilă au făcut câteva modificări în angrenajul constănţenilor, iar Viitorul a controlat partea a doua a amicalului. Stoica (min. 50) a centrat foarte bine în faţa porţii brăilene, însă Fotescu a luftat de la 3 metri, iar două minute mai târziu Olaru a deviat în corner mingea şutată de Ciobanu. Fotescu (min. 56) l-a pus într-o situaţie foarte bună de gol pe Ene, însă constănţeanul l-a luat la ţintă pe Olaru. Abia în minutul 62 Dacia Unirea a ameninţat poarta oaspeţilor. În acel minut, brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă, Necoară a şutat plasat, însă portarul Durbizoancă a scos in extremis mingea în corner. Viitorul putea egala cu nouă minute înainte de finalul partidei, însă Ene nu a fructificat pasa bună a lui Rusu. Finalul părţii secunde a aparţinut gazdelor, dar Enciu a trimis mingea în transversală în minutul 87, iar la ultima fază Petean a şutat pe lângă vinclul porţii constănţenilor.
"Experienţa şi forţa au fost atuurile noastre, la capitolele dinamică şi posesie a mingei am avut fluctuaţii. Încă suntem departe de ceea ce-mi doresc eu, dar asta este valoarea lotului. Eu sper ca până la startul campionatului să reuşim să aducem doi trei fotbalişti peste valoarea celor pe care îi avem", a declarat Alin Pânzaru.

Dacia Unirea: Mitrea (min. 30: Olaru; min. 60: Gârlea) - Dima (min. 57: Petean), Ivan (min. 67: Olenic), Ghiocel (min. 76: Moroianu), Necoară - Roşu (min. 57: Puşcaşu), Stănciulescu (min. 76: M. Iordache), D. Oprea (min. 57: P. Ioan), Niţă - Mucuţă (min. 57: Muscă), Enciu.
Viitorul 2 Constanţa: Cabuz - Căpuşă, Băluţă, Iacob, panait - B. vasile, Neniţă, Ciocâldău, Vână - Cioablă, Cruceru. În repriza a doua au mai evoluat portarul Durbizoancă şi jucătorii de câmpRusu, Burdet, Ghiţă, Ianis, Ciobanu, Manole, Stoica, Ene, Fotescu, Alexe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro