Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Dacia Unirea a ajuns în zona retrogradării

• asta, după ce a pierdut cu 2-1 la ASU Politehnica Timişoara, în prima etapă a returului • formaţia brăileană putea pleca cu un punct de la Timişoara, dar putea pierde şi la un scor mai categoric

 

Formaţia brăileană a sperat la un rezultat pozitiv în deplasare la ASU Politehnica Timişoara, în prima etapă a returului actualei ediţii de campionat însă, după un joc slab, fotbaliştii antrenaţi de Alin Pânzaru au pierdut cu 2-1. Subţirimea lotului după despărţirile de Lazăr, Mihai Cosmin, Costel Roşu, Iosofache nu i-a mai permis tehicianului Daciei Unirea să alcătuiască o echipă care să pună probleme adversarei, astfel că gruparea de la Dunăre a pierdut la Timişoara şi a coborât în zona retrogradării. 

Brăilenii au şutat primii spre poartă, însă mingea expediată de Pop (min. 9) nu i-a creat niciun fel de emoţii lui Dur-Bozoancă. Timişorenii au preluat iniţiativa şi, după şase minute, au deschis scorul prin Bădăuţă, care a trimis mingea în plasa porţii brăilene de la marginea careului mic, după un şut în forţă a lui Predescu şi o intervenţie imprecisă a portarului Ţicrea. Politehnica a forţat majorarea scorului şi a reuşit să-şi realizeze obiectivul în minutul 22, când Munteanu a centrat în faţa porţii, iar Plămadă a trimis mingea, cu capul, în vinclul porţii oaspeţilor. Până la pauză fiecare echipă a trecut pe lângă gol. Brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă în minutul 25, dar mingea şutată de Marius Dima a fost prinsă de portarul timişorean, iar în minutul 39 gazdele puteau înscrie cel de-al treilea gol, Bădăuţă i-a pasat lui Plămadă, atacantul timişorenilor a şutat plasat, dar Ţicrea a reţinut mingea în doi timpi.

Politehnica a irosit două şanse de a înscrie în primele minute ale părţii secunde prin Plămadă (min. 52) şi Sorescu (min. 55). Pe fondul dominării echipei gazdă Dacia Unirea a reuşit un contraatac în urma căruia a redus din diferenţă prin Roşoagă (min. 65), după o pasă foarte bună a lui Stănciulescu. Servantul de la această fază, Cătălin Stănciulescu putea restabili egalitatea în minutul 68, când a trimis mingea cu capul, la vinclu, însă atent, Motreanu a respins-o de pe linia porţii.

Finalul partidei a aparţinut gazdelor dar Sorescu (min. 75), Motreanu (min. 81) şi din nou Sorescu (min. 85) nu au mai reuşit să-l învingă pe Ţicrea, iar ASU Politehnica Timişoara a câştigat cu 2-1 partida cu Dacia Unirea.

 

Dacia Unirea: Ţicrea – Niţă, Dima, Ghiocel (min. 57: Cubleşan), Stănciulescu – Ed. Oprea (min. 31: Roşoagă), Olenic – Ciucureanu, Puia, Frunză – Al. Pop

Antrenor: Alin Pânzaru

Politehnica Timişoara: Dur-Bozoancă – Motreanu, Krausz, Bilia, Taub – Poparadu, Ignea, Predescu (min. 70: Ghinescu) – Sorescu, Bădăuţă (min. 79: Coadă), Plămadă (min. 90: Staicu)

Antrenor: Bogdan Andone.




Categorie articol: 

Comentarii