Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea întâlneşte Universitatea Craiova în optimile Cupei României

ar fi o reeditare a finalei din 6 iunie 1993 • atunci, arbitrul Mircea Salomir a facilitat victoria oltenilor • “Sper să jucăm pe Municipal”, spune Valentin Avramescu • sâmbătă, 19 noiembrie, Dacia Unirea joacă de la ora 11.00 pe Municipal cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

 

În faza optimilor de finală ale Cupei României, Dacia Unirea va juca în compania echipei Universitatea Craiova, iar clubul brăilean va organiza acest meci. Ar fi o reeditare a finalei din 6 iunie 1993. A fost cea mai mare performanţă a fotbalului brăilean, una despre care iubitorii sportului rege din oraşul nostru îşi aduc aminte

că rezultatul finalei a fost influenţat de arbitrul de centru, Mircea Salomir.

Toate echipele sunt redutabile, Universitatea Craiova este o formaţie care se bate la titlu în acest campionat, aşa că va fi o dispută interesantă. Este o reeditare a finalei de acum 23 de ani, iar atunci, pe 6 iunie, s-a realizat cea mai mare performanţă din istoria fotbalului brăilean. Noi sperăm să ne ridicăm la înălţimea adversarei”, a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea.

Conform regulamentului, în cazul în care jocurile urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu are stadion cu instalaţie de iluminat, meciul va fi programat pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării şi televizării acestuia. “Noi sperăm să jucăm pe Municipal, sunt alte şase partide care suscită interes pentru televiziuni. Însă în cazul în care partida acesta se va televiza, în condiţiile în care stadionul Oţelul este în conservare, probabil că vom juca la Buzău. Din punctul meu de vedere cred că vom juca la Brăila, dar să aşteptăm decizia televiziunii”, a mai spus Avramescu.

Tot cu acest prilej sursa citată a prefaţat şi partida de sâmbătă, în care Dacia Unirea va juca pe Municipal cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Cu toate că adversara brăilenilor se aflată pe locul al treilea în clasament, Valentin Avramescu este optimist în privinţa rezultatului. “Meci foarte greu, Sepsi este o echipă bine organizată şi pe val. Însă şi noi am făcut meciuri bune acasă cu echipele fruntaşe şi sperăm şi acum într-o prestaţie bună şi un rezultat pe măsură”, a explicat preşedintele clubului brăilean de fotbal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro