Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea începe să prindă viaţă

• formaţia brăileană a câştigat cu 2-0 amicalul cu Sporting Lieşti • Mihai Maxim şi Roland Stănescu au marcat golurile victoriei echipei antrenate de Gheorghe Barbu • Dacia Unirea a parafat deja şi primele transferuri

 

După o săptămână în care a testat mai mulţi jucătorii la antrenamente, Dacia Unirea a susţinut, miercuri, al treilea joc amical, unul câştigat cu 2-0, în disputa cu Sporting Lieşti. Scorul contează mai puţin, important a fost însă faptul că echipa brăileană începe să arate aşa cum îşi doresc noii şefi, dar şi iubitorii fotbalului local.

Primii care au şutat pe spaţiul porţii au fost oaspeţii: după o acţiune de contraatac, Bârlădeanu a şutat de la 16 m, dar Avram a prins mingea fără emoţii. Replica gazdelor a venit în minutul 4: Mădălin Calu a centrat pe partea opusă a terenului, Hâmpea a şutat la colţul scurt, dar mingea a trecut pe lângă poartă.

A urmat o perioadă de luptă surdă la mijlocul terenului după care, în minutul 23, Mihai Maxim a profitat de o pasă greşită a lui Căldăraru şi a trimis mingea în dreapta lui Vădeanu, iar Dacia Unirea conducea cu 1-0. Şase minute mai târziu, Vitan şi-a încercat şansa de la distanţă, dar mingea şutată de el a trecut peste transversală. Până la finalul primei reprize niciuna dintre combatante nu a mai reuşit să pericliteze poarta adversă.

Repriza secundă a avut mai multe situaţii de poartă de ambele părţi. La şapte minute de la reluare, Vădeanu s-a remarcat la şutul lui Mucuţă. Dacia Unirea a continuat să atace, Mădălin Calu (min. 70) putea dubla avantajul gazdelor, dar, din nou, Vădeanu a avut un reflex salvator pentru formaţia sa şi a deviat mingea în corner. Echipa gazdă a gestionat foarte bine faza fixă şi, după o centrare a lui Dzoko, Roland Stănescu a marcat, cu capul, de la marginea careului mic şi a stabilit scorul final al amicalului, 2-0 pentru Dacia Unirea.

La acest scor Sporting putea reduce din diferenţă, însă mingea şutată de Bârlădeanu (min. 74), de departe cel mai periculos jucător al oaspeţilor în această partidă, a lovit bara.

În ultimele cinci minute ale partidei, fiecare formaţie putea înscrie. Dacia Unirea putea să se desprindă la 3-0, dar Pleşa (min. 85) a şutat telefonat şi Vicol a parat mingea, iar la faza imediat următoare mingea trimisă de Bârlădeanu, din careu, a fost reţinută de Botaş.

Sâmbătă Dacia Unirea va juca ultimul amical înainte de startul campionatului, în deplasare la Farul Constanţa.

 

Cinci jucători au semnat deja cu formaţia brăileană

O altă preocupare majoră a noii conduceri de la Dacia Unirea o reprezintă parafarea contractelor cu noii jucători. Iar până în acest moment formaţia brăileană şi-a asigurat serviciile portarului Raul Avram, fotbalist născut în 1993, care în sezonul trecut a evoluat la Petrolul Ploieşti, şi a jucătorilor de câmp Claudio-Andreson Merville, fundaş central născut în 1993 venit din Franţa de la Tarbes Pirenees, Darius Hîmpea, fundaş stânga născut în 1995 care vine de la Universitatea Cluj, Andrei Pleşa, mijlocaş dreapta născut în 1997 care a evoluat la Rapid Bucureşti, Concordia Chiajna şi Gaz Metan, şi Mihai Maxim, mijlocaş central, născut în 1996 care vine de la Pandurii Tg. Jiu.

Dacia Unirea: Raul Avram (min. 46: Paul Botaş) – Patrice Feussi,  Claudio Merville, Norris Ichim, Darius Hâmpea – Mihai Maxin (min. 76: Alfonso), Lü Yuefeng, Gabriel Coți (min. 46: Andrei Pleşa), Raul Vitan (min. 61: Jean Charles) – Dragoş Mucuţă (min. 61: Roland Stănescu), Mădălin Calu (min. 71: Dzoko).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro