Mergi la conţinutul principal

"Daca presedintii asociatiilor nu-si fac treaba, ar trebui sanctionati sau chiar schimbati"

Efectuarea de reparatii la proprietatile comune si recuperarea datoriilor de la restantieri sint principalele generatoare de tensiuni in cadrul asociatiilor de proprietari. Conducerea Centrului de Consiliere pentru Asociatii de Proprietari a explicat ca, din experienta de pina acum, aceste doua aspecte creeaza discutii aprinse in rindul membrilor asociatiilor de proprietari, motiv pentru care considera ca se impune, in primul rind, respectarea pasilor stabiliti de legiuitor in domeniul condominial, iar in al doilea rind adoptarea unei politici de transparenta decizionala. Astfel, in cazul reparatiilor la partile comune, presedintele centrului a explicat ca documentele necesare pentru realizarea unor astfel de lucrari sint urmatoarele: hotarirea Adunarii generale a membrilor pentru efectuarea de reparatii, a Comitetului executiv, cererea de oferte adresata societatilor specializate in astfel de lucrari, procesul-verbal de receptie a materialelor si apoi a lucrarii, contractul cu specificatii clare in ceea ce priveste garantia pentru lucrare, precum si facturile emise de societatea care a efectuat lucrarea. In ceea ce priveste recuperarea datoriilor de la restantieri, CCAP a subliniat ca este foarte important ca presedintele de asociatie sa faca demersuri pentru intabularea unui privilegiu imobiliar de rang superior in favoarea AP pentru apartamentele ai caror proprietari inregistreaza datorii mari, aceasta masura asigurind recuperarea fara probleme a restantelor. "Practic, conducerea unei AP este obligata ca, intr-un interval de timp bine definit de legiuitor, sa faca demersuri in sensul recuperarii restantelor. Daca nu face acest lucru, furnizorul de utilitati afectat direct de inactivitatea conducerii AP poate depune plingere penala impotriva presedintelui asociatiei. Cu riscul de a deranja conducerile AP declar ca trebuie ca acestia sa-si faca treaba si sa declanseze procedurile de recuperare a restantelor la intretinere, iar daca nu-si fac treaba ar trebui sa fie sanctionati sau chiar schimbati", a declarat presedintele CCAP, Dumitru Girbacea, adaugind ca societatea "CET" a depus inca de anul trecut plingeri penale pe numele unor presedinti de AP cu datorii mari. In plus, a apelat si la serviciile unei firme de avocatura cu scopul recuperarii datoriilor AP din municipiu la plata facturilor de energie termica.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro