Mergi la conţinutul principal

Dănuţ Mihai, oficial în PNL. Copreşedinţia nu e o prioritate pentru el

Venirea recentă a fostului conservator Dănuţ Mihai în barca PNL tulbură apele în cadrul organizaţiei din teritoriu. Asta pentru că Dănuţ pare să fie în ochii şefilor de la Bucureşti o variantă excelentă pentru copreşedinţia PNL Brăila, alături de Cătălin Boboc. Contactat telefonic de către reporterii "Obiectiv - Vocea Brăilei", Mihai a confirmat faptul că la începutul săptămânii şi-a anunţat, în plen, ieşirea din PC şi adeziunea la noul PNL, specificând totodată că a fi în vârful organizaţiei brăilene a partidului nu reprezintă neapărat o prioritate pentru el, momentan. "Într-adevăr, am avut discuţii cu conducerea partidului, cu amândoi copreşedinţii, respectiv doamna Alina Gorghiu şi domnul Vasile Blaga. S-a pus la un moment dat în discuţie faptul că domnul Nazare ar fi mai util la Bucureşti decât la Brăila şi atunci mi s-a sugerat că e posibil să se facă un schimb, adică să vin copreşedinte alături de Cătălin Boboc, în locul lui Alex Nazare. Însă trebuie să vorbesc şi eu cu omul. Eu nu vreau să intru forţat într-o organizaţie şi în loc să îi ajut să se cimenteze, să creez disensiuni. Toate la timpul lor. Repet, aceste discuţii au fost la nivel de copreşedinţi de la nivel Central", a declarat Mihai. Acesta a completat că este pregătit să îşi justifice renunţarea la Partidul Conservator şi intrarea în tabăra liberalilor, însă abia după ce va avea loc Congresul Naţional al PC, unde se va lua o hotărâre care "va da peste cap pur şi simplu. Cred că va fi o surpriză pentru toată lumea".
"Discuţia de la Bucureşti a fost şi în prezenţa domnului Boboc. Îmi pare rău că nu a fost şi Alex Nazare acolo pentru că eu am o relaţie foarte bună cu amândoi. Zic eu, sau am avut-o până acum. Credeţi-mă că ideea de a fi copreşedinte al organizaţiei PNL Brăila nu îmi aparţine şi s-a discutat această schimbare în ideea că poate este timpul ca la Brăila copreşedinţii să fie brăileni. Pentru că pe zona cealaltă, a PD-ului a fost Constantin Dumitriu, pe urmă a fost Alex Nazare şi cred că au fost destul de multe frustrări în zona asta, având în vedere că nu s-a găsit o persoană care să ocupe funcţia din partea brăilenilor, ca să zic aşa", a adăugat Dănuţ.
Întrebat dacă poate estima o dată în privinţa învestirii sale pe funcţia de copreşedinte al PNL Brăila, Mihai a specificat că dacă se va pune problema va anunţa la momentul oportun. "În momentul când se va hotărî să fiu copreşedintele PNL la Brăila eu vă garantez că unul dintre copreşedinţii de la Bucureşti, dacă nu amândoi, mă vor însoţi în teritoriu şi vor face numirea. Ori doamna Gorghiu, ori domnul Blaga. Dar pentru mine nu este o prioritate", a conchis sursa citată.

Boboc: "Eu pot colabora şi pot lucra cu absolut oricine"

Contactat telefonic încă de marţi seară, deputatul PNL Brăila Alexandru Nazare a refuzat să comenteze subiectul. Întrebat despre venirea lui Dănuţ Mihai la copreşedinţia partidului, senatorul PNL Cătălin Boboc a afirmat că deocamdată lucrurile nu sunt atât de clare. Acesta a adăugat că din punctul său de vedere, până la proba contrarie, Nazare rămâne copreşedintele organizaţiei judeţene. "Eram în plen când Dănuţ Mihai a făcut anunţul, confirm, aşa este s-a alăturat grupului PNL din Senat, este la noi. Gata. Nu ştiu ce discuţii au fost, noi am avut discuţii despre colaborare la modul general şi cum să meargă lucrurile, dar nu la Brăila, ci în Senat şi în toate punctele de vedere. Oricum, dacă ar fi ceva, este o treabă strict pe linia PDL-ului. Nu este treaba mea, nu sunt în măsură să dau vreo soluţie, vreo părere. Aşa sunt lucrurile stabilite foarte clar în protocol, fiecare îşi stabileşte coordonatele din acest punct de vedere. Eu pe articole de presă şi discuţii nu pot comenta. Ce pot să vă spun astăzi este că în mod oficial, la partid, Alexandru Nazare este copreşedinte PNL Brăila", a declarat Boboc. Cu toate acestea, liberalul a dorit să specifice că pentru el persoanele sunt mai puţin importante. "Deşi Alex e un tip foarte ok, cu care am discutat multe, nu asta e important. Nu e importantă nici persoana lui Boboc, nici a lui Nazare, nici a nimănui. Cel mai important este ca oamenii ăştia, cele două echipe să ajungă să fie una singură şi puternică, capabilă să câştige orice bătălie electorală. Ăsta e singurul lucru care mă preocupă. În rest, eu pot colabora şi pot lucra cu absolut oricine. Nici în rândul adversarilor politici nu am duşmani sau oameni cu care nu pot colabora, darămite în partidul meu!", a conchis Boboc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro