Mergi la conţinutul principal

Cuza Sport atacă Liga Naţională

Clubul brăilean de baschet Cuza Sport a înscris pentru sezonul următor patru echipe în campionatele naţionale, cea mai importantă dintre ele fiind cea de seniori. După ce în campionatul trecut s-a calificat între primele şase formaţii din România şi a participat la turneul semifinal al Ligii întâi, clubul de baschet brăilean are acum un obiectiv ceva mai îndrăzneţ, participarea la turneul final şi, de ce nu, accederea în Liga naţională.
"Este un proiect pe care l-am început în urmă cu câţiva ani şi pe care îl respectăm întocmai. Avem o pepinieră cu mulţi baschetbalişti brăileni valoroşi care au făcut deja sau pot face pasul spre echipa de seniori. În campionatul trecut am realizat obiectivul, acum ne dorim ceva mai mult pentru că eu consider că Brăila merită să ajungă în Liga Naţională. Avem sprijinul autorităţilor locale, al suporterilor care vin în număr din ce în ce mai mare la meciurile noastre pe care le disputăm în Sala Polivalentă, putem să ne gândim la Liga Naţională", a declarat Mirtcea Totolici, antrenorul şi preşedintele clubului Cuza Sport.
Tehnicianul brăilean a stabilit deja şi componenţa lotului pe care va miza în ediţia de campionat 2016-2017. Cuza Sport i-a legitimat pe americanul Craig Wndell Nicholson, acesta fiind primul jucător de culoare care vine în baschetul brăilean, şi pe Şerban Halici Bălan, sportiv nascut în 1997, originar din Botoşani. În afară de cei doi, din lot fac parte Eduard Trifan, Dragoş Viuleţ, Alexandru Koler, Eduard Urdă, Alexandru Stănculea, Razvan Chiscăneanu, Luca Nuţu, Florin Voiculeţ, Claudiu Lungu, Sorin Diaconu, Horia Tăbăcaru, Ciprian Ţelinoiu, Asil Yildirir, Andrei Ciubotariu, Bogdan Golat, iar opt dintre aceştia sunt jucători sută la sută brăileni, formaţi la Cuza Sport. În afară de baschetbaliştii menţionaţi clubul brăilean este în tratative avansate cu un al doilea jucător de culoare.
Cuza Sport a înscris în campionatele naţionale şi trei echipe de juniori, U13, U16 şi U18.
"Cu primele două echipe Cuza Sport a reuşit să-şi realizeze obiectivele în campionatul precedent, accederea la turneele semifinale, grupa valorică A. În această vară clubul de baschet a mai înscris o echipă şi la U18, obiectivele fiind aceleaşi, accederea la turneele semifinale, asta în condiţiile în care toate cele trei formaţii de juniori sunt alcătuite numai din baschetbalişti brăileni formaţi la Cuza Sport", a mai spus Totolici.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro