Mergi la conţinutul principal

Cutitar dat pe mana jandarmilor

Un brailean in varsta de 22 de ani va fi cercetat penal dupa ce a fost depistat de jandarmi avand asupra sa, intr-un loc public, o arma alba. Catalin Ciprian P. a fost descoperit joi, in jurul orei 12.00, de un echipaj care se afla in misiune de patrulare in zona scolilor. Tanarul se afla in fata unei institutii de invatamant preuniversitar si le-a declarat jandarmilor ca purta cutitul cu scopul de a se apara de diverse persoane care l-au amenintat atat pe el, cat si pe sora sa, eleva in clasa a X-a. Cutitul cu lama rabatabila, in lungime de 20 cm, a fost ridicat in vederea continuarii verificarilor, iar braileanului i s-au intocmit actele premergatoare cercetarii penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de port ilegal de arma alba. (M.A.)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro