Mergi la conţinutul principal

Cursurile gratuite de japoneză de la Biblioteca Judeţeană nu sunt tocmai gratuite

Acum câteva săptămâni, Biblioteca Judeţeană anunţa că va organiza în această vară cursuri gratuite de limba japoneză. Unul dintre brăilenii interesaţi de ofertă a avut însă surpriza ca înscrierea să-i fie condiţionată, spune el, de cumpărarea manualelor în valoare de 65 de lei. "Mă duc la bibliotecă, mă înscriu, ceea ce în viziunea dumnealor a însemnat «dactilografierea» numelui şi numărului de telefon pe o jumătate de coală A4, şi lansarea promisiunii de a fi contactat pentru alte detalii. (...) Acum câteva zile am fost «plăcut» surprins să aflu că trebuie să cumpăr 2 manuale de la domnii profesori universitari, în valoare de 65 de lei, şi că, de fapt, în asta consta «înscrierea» şi că, de fapt, cursurile gratuite nu sunt chiar atât de gratuite cum s-a menţionat la început", ne-a spus cititorul nostru.

După ce am luat legătura cu şeful serviciului de Relaţii Publice de la Bibliotecă, Claudiu Brăileanu, am aflat că lucrurile stau cum a spus cititorul nostru, cu o excepţie însă: înscrierea nu este condiţionată de cumpărarea manualelor. "Cursul este gratuit, dar trebuie să se plătească 65 de lei pentru manualele care au şi CD-uri pentru corectarea pronunţiei şi exerciţii. Nu ştiu cum s-ar putea învăţa o limbă străină fără manual. Părerea mea, ca filolog, e că nu poţi să înveţi fără să ai şi ceva să te ajute. Cine vrea să vină doar să audieze cursul, nu să înveţe, este liber să vină. Noi nu am primit astfel de solicitări, cel puţin până acum. Dar fără manual nu se vor putea face nici temele, practic nu se va putea învăţa prea mult. Noi la Bibliotecă nu avem cum să achiziţionăm atâtea manuale", a explicat Claudiu Brăileanu.

Până acum s-au înscris la acest curs 27 de persoane. Orele vor începe vineri, 22 iulie, la sediul central al Bibliotecii Judeţene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro