Mergi la conţinutul principal

Cursuri fără taxă la Universitatea "Danubius"

Absolvenţii care vor reuşi să obţină la bacalaureat o medie peste 9.30 vor putea beneficia de şcolarizare gratuită în primul an de facultate la Universitatea "Danubius" din Galaţi, indiferent ce cursuri vor să urmeze. La această instituţie de învăţământ superior se va putea opta între Drept, Ştiinţe Economice şi Comunicare şi Relaţii Internaţionale.
Este prima iniţiativă de acest gen care vine din mediul privat. "Universitatea este cotată drept cea mai bună de Ştiinţe sociale din zonă, oferim învăţământ de calitate şi vrem să atragem şi pe unii dintre cei mai buni absolvenţi. Nu poţi face învăţământ de calitate fără studenţi buni şi de aceea am luat această decizie, de a le oferi gratuit şcolarizarea în primul an, dacă obţin peste 9.30 media la bacalaureat. Avem profesori foarte buni, bază materială de invidiat, vreau să avem şi studenţi de calitate, ca să putem face performanţă", a explicat rectorul universităţii, conf. univ. dr. Andy Puşcă.
Înscrierile la Universitatea "Danubius" din Galaţi au loc în perioadele: 2 - 31 iulie şi 9 - 28 septembrie. Admiterea se face pe baza unui dosar de candidatură, iar în calculul mediei se va lua în considerare 50% media de la bacalaureat şi 50% media generală a anilor de studiu din liceu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro