Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Cupa României la fotbal - etapa judeţeană

Duminică, pe şase stadioane din judeţ s-au desfăşurat meciurile din cadrul fazei a doua a etapei judeţene a Cupei României la fotbal, ediţia 2012-2013 şi toate partidele s-au încheiat cu rezultatele scontate.
Cel mai echilibrat joc a fost cel de la Tichileşti, unde formaţia gazdă a pierdut 2-3 în faţa uneia dintre grupările din Liga a V-a care şi-a priopus să promoveze în eşalonul următor la finalul campionatului, Pandurii Tudor Vladimirescu.
Cu toate că scorul nu reflectă realitatea din teren, partida de la Viziru dintre Şoimii Unirea şi Romgal Romanu a fost la fel de disputată. Formaţia din Unirea a irosit trei mari situaţii de gol în primul sfert de oră şi cum ocaziile se răzbună, oaspeţii au marcat de două ori până la pauză, prin Furieşu şi Tudor. La zece minute de la reluare, Butoi a înscris pentru Şoimii Unirea şi partida părea relansată, numai că gazdele s-au jucat cu ocaziile în timp ce Romgal a mai punctat de trei ori prin Stăvărachi, Cochirleanu şi Furieşu şi merge mai departe în Cupa României.

Rezultatele înregistrate în faza a doua:
Şoimii Unirea - Romgal Romanu 1-5
Dunărea Tichileşti - Pandurii Tudor Vladimirescu 2-3
Voinţa Surdila Greci - Gloria Movila Miresii 1-7
Spicul Zăvoaia - Viitorul Însurăţei 1-3
Vulturul Horia - Steaua Perişoru 1-4
AS Bordei Verde - Viitorul Ianca 4-1




Categorie articol: 

Comentarii